Dragă Lucian Bute,
Ce frumos ne-aţi minţit - tu, Rudel şi canadezii – cu meciurile uşoare pe care le-ai câştigat! Erai idolul românilor de pretutindeni, unii veniţi la Nottingham să se fălească cu faptul că le eşti conaţional. Cu forţa ta. Cu eleganţa de a învinge. Apă de ploaie!
Pishwasser. Mit băşit. Trântit. Direct în căcat! Ca orice lucru românesc din ultima, blestemata, vreme a existenţei unui neam condus de farsori.
Cum pari şi tu acum: o făcătură boxantă. "Cine eşti tu?", strigau excitaţi perfizii albionari?! Nici erou naţional, nici victima eventualului aranjament al arbitrilor, învins la puncte. Nimic. Eşti o mămăligă... cu "C" mare...Te-a bătut Froch de te-a rupt. Când a vrut. Ţi-a sunat apa-n cap. Cu doi pumni şi dacă mai avea trei ţi-o trăgea şi cu ăia. Ruşine mai mare n-am pomenit: ai fost pomul lăudat la care românul, săracul, s-a dus cu carul să încarce ceea ce îi lipseşte de ani buni: mândrie, glorie. Deşertăciune: a luat, bietul, gâteje, zegras, paie ude...
E un carusel trist, al bietului român: absenţa de la Olimpiadă a handbalistelor; umilirea prin situarea la "Eurovision" pe un loc mijlociu, chiar sub Basarabia mereu mai profundă în românisme decât noi, maneliştii. Şi acum, tu! Noroc cu gimnastica. Dar stai că vine ea Olimpiada, acolo e acolo...
Ai căzut rău. Eu nu te mai văd sus, ca-n "Rocky" 1, 2,...: "El pierde. El se antrenează. Şi câştigă!" Nu ai cum să-l mai baţi vreodată pe Froch decât dacă e beat. Ţi-a băgat - ca şi mie, privitor - frica-n oase.
De ce, mă Bute, mereu ei? Şi iar ei şi ei şi ei? Fir-ar mama ei a dracu' dă viaţă! Că-mi vine, după umilinţa asta, să-l împuşc pe ăla care a zis că "românul are şapte vieţi în pieptu-i de aramă", noroc că ştiu cine-i...
Să-i spânzur pe poporanişti, sămănătorişti, păşunişti care ne-au băgat în cap de mici paranoia că românu-i "dat dracu"; că "s-a născut poet", uite la mizeria morală a nobeliarului Cărtă...; că e muncitor, harnic..., dar şi niţel "hoţu mamii". Şi să-l scald în lacrimi p-ăla cu: "c-aşa-mi vine câteodată, să dau cu cuţitu-n piatră...". Suntem de toată ocara. Iar tu eşti primul dintre noi. Jelitul naţiei!
Nu-ţi mai rămâne, Bute, decât o şansă: "du-te la oştire, pentru ţară mori..."
... şi sfidează-mi acest text supărat rău, făcându-l Muci pe Froci...
George Stanca, pamflet
