Dragă Marinela Niţu,
Este o senzaţie plăcută, recunosc, să te atingă pe tine bărbat copt, o frumuseţe de o verdeaţă incredibilă, trufanda de cu zori culeasă, încă plină de rouă, cum erai atunci.
Mi-am mai dorit să te revăd, numai aşa ca să-ţi respir aerul din preajmă. Şi, chiar s-a întâmplat într-o noapte la un club, dar atât. Aşa că, tactil şi vizual, eşti o "dulce himeră" pentru mine.
O nălucă senzorială; mi s-a părut că o văd, o ating şi s-a volatilizat: era pe când nu se zărea, azi n-o vedem dar este, cum ar spune pe invers poetul. Căci, am aflat o poveste din puşcărie, când, fără voie, tot nălucă ai fost.
Acolo unde iubitul tău era campat, într-o celulă, cu posterul tău la cap. Odată, lipsind din cameră, un nenorocit de tânăr îmbuibat, un timişorean, nu a mai rezistat şi ştiindu-te singură şi nepăzită a intrat în cameră şi te-a violat virtual: după care s-a şi lăudat prizonierului tău drag.
A fost la limita morţii de om. Câte lucruri incredibile poate provoca o frumuseţe incredibilă! America te-a trimis acasă, parcă mai grasă, dar mai buzată, mai pe gustul meu, zău, care detest osoasele ce numai la vedere îmi provoacă dureri în pelvis.
Ce mai faci acum, Marinela? Mie unul îmi e dor de fata aia normală şi mortală de pe stadionul din Craiova. Mai există?
George Stanca (pamflet)
