Dragă Mircea Baniciu,

Nu eşti monden, nu înjuri, nu epatezi, tu cânţi, Teteo! Iartă-mă, dar şi te-am neglijat. Eu, pe tine. Ai lansat un disc, un album şi nu m-ai chemat, înştiinţat, băgat în seamă.

Deşi mă bucur nespus de succesele, de producţiile generaţiei "mele" de artişti folk. Voi: tu, Vintilă, Socaciu, Stănculescu; aş îndrăzni Dan Aldea şi Nicu Covaci; apoi, Florian, Ivaniţchi, Bertzi, Hruşcă, Şeicaru, Maria Gheorghiu ca să vorbesc despre cei vii; Nicu Vladimir, Vali Sterian, Tatiana Stepa, Gil Ioniţă, fie iertaţi!

Căci, ne ştim de când tu cântai la Phoenix şi eu organizam cenacluri. Te-am remarcat prima oară la sala Cassandra în Bucureşti când ai venit ca noul solist al trupei Phoenix cea care, până la tine, cânta cu Moni Bordeianu, originalul, teribilul, imnicul cântec al unei generaţii, "Vremuri" ("Hei, tramvai!") şi ceva Jethro Tull.

Tu veneai cu o voce - o ai şi acum - de strană, popească, dăscălească, uşor nazală, ortodoxă; dădeai, alături de chitara lui Covaci, multă originalitate, neaoşism, personalitate, individualitate, sound specific trupei, ce zic?, suna uşor ca la biserică, dădea aerul acela interzis de băieţii din capu' statului.

Ai rămas mereu acelaşi copil fain, cu vocea şi cu viaţa ta.Te-ai rupt, apoi, de Phoenix, ai fost singurul care nu ai fugit din ţară, cu ei, c-o fi bine, c-o fi rău, e problema ta.Sau a lui Covaci. Cert este că eşti, exişti, cânţi şi acum. Cântecele tale. Cu şi fără Phoenix.

Ai devenit un brend dublu: marele solist al Phoenixului sau marele Mircea Baniciu."Tetea" pentru prieteni. Da, faci parte dintr-o generaţie solidă, "ce mişto!", ca să-l citez pe Foarţă . Sau pe Ujică.

Mă fac că nu ştiu, că să-mi amintesc şi de contribuţia esenţială a versurilor lor. Iată, Ujică e din nou în actualitatea românească, Foarţă, şi mai mult.

Nu sunteţi, nu suntem nişte umbre ale unui regim, ci tocmai aici e chestia: sunteţi cu toate avatarurile vieţii, tot voi, tot noi, nu am cedat, existăm. Ţine-o aşa, Teteo!

George Stanca