Dragă Mircea Radu,
Îţi spun de la început că eşti printre „icoanele", în sens imagistic, pe care le admir şi respect. Am aflat că eşti la ananghie, ca victimă a propriei imagini.
Ştii legenda actorului care l-a jucat cu succes pe Iisus şi apoi şi-a sfârşit cariera, pentru că el nu mai era un simplu personaj?
Eu însumi, la scara mea modestă, fiind la un moment dat „Giuleştino", alias „ţiganu din Giuleşti", „rapidistul împuţit", sastisit de povara asta am lepădat-o. Acum am redevenit ce sunt: Giuleştino; îmi lipsea. Nu de nevoie, sau foame. Din dragoste.
La notorietatea ta, lumea te vede cum vrea ea, nu cum vrei tu. Marele chitarist Alvin Lee, care la Woodstok a cântat magistral „I'm Goin' Home", apoi i s-a adus pe scenă un pepene, a rămas cu imaginea asta pe viaţă.
Face crize când i se cere piesa, dar o cântă cu aceeaşi savoare. Ba, fără el nu poate. Prin ‘92 a concertat la Mamaia şi băieţii care ştiau i-au depus un pepene pe scenă; era să nu mai cânte, a făcut spume la gură.
E greu să te baţi cu propria ta imagine, cu vorbele, gesturile, bojocii şi inima ta ca să re-redevii ce ai fost. După ce ai fost împăratul ratingului luni de zile, acum vrei să redevii ştirist.
Nu se mai poate, te ucide „dindragostismul". Poţi să fluturi şi meşa lu' Băse sub nas la ştiri şi românul - care te ştia altfel, şi ţine minte cum le persuadai pe proastele alea leşinate de amor - bruscamente, cade-n blegeală, melanholie. Ori cinicii încep să facă mişto de tine. Pricepi?
E imaginea ta obsedantă, de care te-ai legat. Uite la Ianţu, ce talent, se sufocă în el, de el, dar nu scapă de copii. Singurul lucru care ar trebui să-l faci e să aştepţi. Sigur se mai găseşte un format „lacriminal" pe unul din vajnicele canale valahe. Ori kanale. Răbdare,deci!
Mâine, despre Gabriela Cristea
Geroge Stanca
