Dragă Mirel Rădoi,
Îţi scriu abia acum după meciul cu Italia, fiindcă am găsit mai multe argumente decât dacă o făceam înainte.
Întâi, că am văzut interviul tău de pe Dolce Sport, şi apoi, dacă pierdeam cu Italia aş fi avut motiv să te incriminez, că am fi pierdut din vina ta, şi să te fac prin şantaj mediatic să revii la Naţională. Glumesc, evident, cu "ameninţările" astea post-factum.
Chiar şi acum, dacă cineva s-ar vrea maliţios, ar putea spune "iată că se poate şi fără Mirel"; la fel şi fără Mutu. Total greşit, aberant, aiurea! Cu voi doi în echipă, cu forma lui Marica din ultima vreme, cu Chivu, şi mai ales cu un trend pozitiv moralmente, vom avea altă echipă.
Sunt convins, acum după ce am văzut meciul cu Italia. Să ştii, Mirel, mi-am permis să comentez, verbal, gestul tău dinainte de a vedea reportajul.
Tu ai găsit un pretext ca să rămâi lângă şeicii tăi care îţi dau mulţi bani şi care, oricum, au strâmbat din nasuri când ai venit ultima oară la Naţională, sacrificând un meci important.
Tu pierzi mai mulţi bani venind la Naţională. E clar. Dar, nu uita că asta e mentalitatea de fată la măritat: să plece de lângă mama pentru bărbatul înstărit, frumos, avut care dă confort.
Sau nu! Ori, tu eşti bărbat, Mirele! Tu nu aveai voie să renunţi la Mama-Ţară. Iartă-mă, nu-ţi ţin lecţii de patriotism! E doar o chestie sentimentală.
Căci, ştim noi bine, dacă te-ai întoarce fără bani acasă, Mama-Ţară (asta de zic eu, d-acuş, cu ăştia-n frunte), care ştie să IA, îţi va da ce se strigă la noi pe stadioane - începe cu "m" şi se termină cu "UE", ghici, ghicitoarea mea! - sau, îţi va da un post de antrenor la copii să stai la pachetele, atenţiile, puii în viu, porcul, viţelul, vinul de casă, mesele, şpriţurile pe care le cadorisesc părinţii mai înstăriţi ce visează ca odrasla lor să fie vreun Hagi.
Dar, tocmai asta vizez eu, cu discursul meu: tu nu mai ai nevoie de bani, vorba vine!; corectez: nu mai joci nici pentru bani, nici pentru afirmare, nici pentru a fi văzut de selecţioner.
Tu la Naţională ar trebui să vii de drag, de mila ţării ăsteia amărâte. Atât de amărâtă, că dacă ar lua vreodată campionatul mondial cred că ar fi în stare să se înfometeze singură săptâmâni. Pentru că sportul nostru naţional nu e oina, nu e ţurca. E Foamea, Mirele! Clemenţă pentru un popor fomist şi-nfometat!
George Stanca
