Dragă Nataşa Raab,
Cu toate că nu ne-am mai văzut de mult, păstrez o amintire minunată prieteniei, amiciției noastre încă de pe vremea când erai studentă, eu gazetar și eu frecventam Casa Studenților.
Iar tu păreai îndrăgostită de un domn, și eu, nu păream, eram căzut în cap după nevastă-sa... Eu oftam către tine și ambii către cer: ”O, Doamne, ce frumos era”, zic eu într-un poem! Și, ca să trecem de ”insuportabila ușurătate a ființei” - cum zice slăbiciunea mea secretă din anii ’80, Milan Kundera, - de ușurătăți adică, să fim serioși... îți spun ceva. Urăsc faptul că nu te-am mai văzut prea des, jucând, evoluând în plenitudinea talentului tău, de multă vreme. Deși, am mai fost pe la Craiova, am mai fost pe la Chișinău, dacă mai ții minte? Dar...deși ai jucat în montări celebre cu admirabilul meu amic dl. Emil Boroghină și piesele unor Purcărete sau Cornișteanu - alt vechi subiect al admirației mele, deși, te-am văzut în piese tv, filme românești deși, deși...am conștiința că nu sufăr de preaplin în privința spectacolelor văzute, cu tine. Un mod, iată mă dezvălui, destul de subtil de a spune că mi-e dor de actrița care ești, Natașa... Și, știind cât de mare și talentată ești, mă cam doare sufletul pentru că presa bine intenționată – asta apropo de cultura românului, - trebuie să explice, vai mă frisonez, cine este doamna aia Coana Chiva, care zice shakespeariana replică ”prea bun, prea ca la țară”... Taci, nu te justifica! Știu tot...și de ce au jucat monștri Marinuș Moraru, Dinică și Visu, Zamfirescu, Găitan, Condurache în serialele alea cu țiganii... și de ce Magda Catone, altă uriașă, face reclamă la un Dero... futu-i mama ei dă viață... Că mai mult așa vă știe lumea. Și, mai ales generația asta care crede că JP Sartre e marcă de sutien. Dar, și așa, tot ce faceți voi pentru existență, nu e deloc rău. Și aici, jur că nu glumesc, e o parte din voi. Regretul meu – e prea mică, partea... Asta e dimensiunea tragi-comică a existenței unui actor de valoare de la noi... Desdemona să vândă papuci de casă... Înțelegi de ce mă oftic? Fiindcă așa ni se încurcă rău valorile. Domne ferește să nu se inverseze...
Ai priceput, Natașa, de ce-mi este așa de dor de tine?
