Dragă Răzvan Lucescu,
Unu: plecarea cam forţată a lui Şumudică, despre care gurile rele spuseseră încă de la venirea lui, în echipă cu Dinu, că a fost adus ca să îţi ţină locul cald. Lucru la care eu nu marşez.
Doi: punctul hotărâtor al reîntoarcerii la Rapid a fost demisia ta glorioasă de la Naţională după un stupefiant 3-0 cu Bosnia. Dar prea târziu. Siguranţa cu care tu afirmai ferm că ne calificăm era de mucava. Nu mă-ndoiesc că n-ai avea proprietatea cuvintelor.Deşi... Chiar, pe ce te bazai când promiteai asta şi o şi declarai public ?
În fine, s-a ales ceva praf de Naţională, dar ai venit în Giuleşti cu câţiva jucători rodaţi acolo. Mulţi, însă, din trupa ta de la Braşov. Inclusiv finul tău, Surdu, care dă un randament scăzut, lucru care ţi se cam sparge-n cap.
Dar, supărarea cea mai recentă vine de la meciul din Polonia. Şi, ne-ai pricinuit-o, nu musai prin gafa lui Alexa că e major, vaccinat, consacrat şi se cam ştie că uneori e prea dur.
Nu! E vorba de promovarea portarului Draghia. Aici ai cam jucat la bingo. La noroc. Eu ştiu că nu aveai prea multe variante. Coman era lovit, Mara apărase prost cu Astra.
De Bornescu aţi scăpat că aţi vrut. Mare gafă! Numai că ai exagerat doza de risc. Să bagi în poartă un copil crud, la un meci internaţional decisiv, în deplasare la o echipă cu un public de o forţă şi o violenţă maxime aduce a tentativă de omucidere.
Carne de tun, îi zice la război când se trimit cadeţii insuficient instruiţi direct în linia întâi. Abator. Cam asta ai făcut tu cu el: ai vrut să arunci de la balconul etajului 15 un pui de vrabie să-l înveţi să zboare.
L-ai aruncat şi şi-a rupt gâtul, şi-a frânt aripile. Nu mai faci prea repede om din el după trauma asta. Eu nu ştiu, nu te mai înţeleg de sfaturile cui mai ţii cont, cine te mai sfătuieşte acum că Dinu a plecat, iar cu Mircea ai rupt relaţiile de comunicare pe meserie încă de la Naţională.
Căci, ai nevoie. Dezbară-te de camarila ta clasică, bineştiută, de căpuşile care te sug.
Caută-ţi un sfetnic şi un duhovnic, Răzvane! Dar, nu la o mănăstire...
George Stanca, pamflet
