Dragă Robert Turcescu,
Te ştiu dintr-o “tabără de pionieri şi şcolari”, sau cam aşa ceva: prin 2000 am fost împreună, ca ziarişti, în Sinaia.
Lucrai la un post de radio şi-mi plăcea cutezanţa ta în a aborda ascultătorii, înfruntând opinii vehemente de pe o poziţie în general neutră, deloc partizană. Te plăceam, mai ales prin contrast cu un radiofonist de căcat, ieşit din spumele mării, din amorul zeiţei Seringas cu Morfeu; ins cu un tupeu care, spre deosebire de tine, încasa nişte mui şi nişte rahaţi cu o răbdurie de schimnic al radiodifuzorului mondial.
După ce că... mai era şi masochist. Tenace mangafaua! Te-am descoperit ca om în Egipt: temperamental, deh oltean de-al nostru (eu, după tată spinean, vicino-scorniceştean) vesel, cântai frumos, spiritual, dar uneori de o timiditate absconsă, complex care cred că ţi-a şi alimentat aplombul ulterior.
Ca un naiv ce eram pe atunci, credeam că eşti "al nimănui". Sau, nu erai încă prea vizibil. Când, deodată, din aşa acoperit, ai fost descoperit! Ai servit toate serviciile: radio, şef de ziar, televiziune, mă temeam să deschid prohabul să nu dau de tine şi acolo, scuză-mi vulgaritatea şi sinceritatea.
Te foloseau prestările de serviciiiii! Ocupaseşi tot: piaţa de print, audio, video, Matache. Mondial. Ajunseseși, te promovaseră în Opiniocraţie. Erai Opiniot, cum spun eu. Tu, Supraomul, Zarathustra? Vax!
Pe canale puse la gura, creierul, respiraţia, pulsul, picioarele tale, dădeai, zic, ora exactă a naţiunii: diagnoze, temperaturi, presiuni, prognoze, soluţii, sfaturi politice, bila alba-neagra, reţete la politruci, parlamentari, găinari, marinari, şpringari; erai factotum, homo universalis, erai Neanicu, îţi lipseau doar vizitili dă lucru pân judeţe.
Dar nu e timpul trecut. Şi acum, ce aflu?, că pleci de acolo de unde te-ai afirmat plenar? Sau eşti ejectat ? Te aşteaptă o carieră de ziarist liber, Robert! Dar vezi şi tu cui vinzi, închiriezi, acontezi libertatea asta.
Şi, mai ales, nu încerca să intri în plasa ţucălarilor care te vor folosi la vârf, apoi vor trage apa peste tine, cu tine. Măcar, dacă o faci, stabileşte bine preţul şi condiţiile. Fii ca Piţurcă, oltean căpos. Şi, nu uita zisa: cu cât urci mai tare, cu atât cazi mai de sus. Păzeşte-ţi dosul, Robert! Că libertatea e relativă.
