Dragă Viorel Lis,
De-a lungul existenței tale publice, uneori prea publică, prea vizibilă, prea zgomotoasă, întâi ca om politic țărănist, apoi ca persoană mondenă lipsită de orice fel de complexe, ai dovedit un lucru rarissim. Anume că nu ești un politician comun, de viță parvenitistă, caragilească. Un jmecher, ”oț”, ca mai toți politrucii.
Ba, cred că după ce ai fost primar al Bucureștiului s-a văzut puritatea ta civică… Nu ai furat mai nimic, și am reținerea cu acest ” mai nimic”, deoarece românul mereu bănuitor nu poate crede că ai fost ditamai primarul și nu ”ți-ai tras partea”. N-ai furat nimic. Hai să dăm și acestei susceptibilităţi apă la moară și să spun că ai rămas în mare cu o casă mare și două heleștee… vai mama lor. Să evaluăm averile unor aleși foști primari? Zic doar atât: Halaicu, inventatorul afacerii ”bordura” și continuatorul, beneficiar în masă Videanu. Tu nu ai rămas cu nimic. Au încercat să te bage în ”Șpaga suedeză”, dar degeaba. Ești un om cinstit. Un politician curat. Foate curat. Pe românește, ca să priceapă și menajera mea, ești un mare fraier. Pe ce mă bazez când spun astea? Pe faptul că ai ajuns la capătul vieții - ceea ce nu-ţi doresc eu - și nu mai ai din ce să trăiești.
Fiindcă, cu tine s-a petrecut un lucru fabulos, de un romantism desuet. Ai lăsat aproape totul, familie, soţie, copii, avere, pentru o iubire nebună - Oana. O camaradă din campania electorală a devenit dincolo de propagandista numărul unu, ”iubirea vieții mele”, cum o numești într-un recent înscris. Te-a atins și pe tine acea, uneori dorită, alteori hulită, chemată Marea iubire de bătrânețe. Stare pe care, metaforic, eu o numesc ”călcătura tancului”…Te-a călcat tancul. Te-ai îndrăgostit de adevărat și irevocabil. De nevindecat. Asta e mai rea decât cancerul, se știe… Mulți vor spune pe nedrept că te-au ajuns blestemele mamei copiilor, că aia-aia… Nu e adevărat, boala asta tanchistă e ca un blestem. Nu se mai scapă de ea, nu ai cum. Nu depinde de tine. O dă Domnul. Cine a scăpat de ea, să dea acatist… dar puţini sunt aceia. O spun din cazuistica înconjurătoare. Și ai avut norocul să și găsești o femeie pe potrivă. În ciuda vârstei, Oana, obiectul ”nenorocirii ” tale, dar și al ei, merita. Te merita. A fost loială și foarte dezinvoltă în public. Deși eraţi un cuplu ciudat…
Acum văd că ea trebuie să ducă povara propriei opțiuni casnice și mai ales sentimentale. Pe o sărăcie lucie…Căci, gândesc acum, creștinește” - pe lumea asta totul se plătește. Înclusiv extazul. Unii vor decât un an de fericire, mai bine o oră de extaz… tu ești acolo. Depinde de ce i se dă omului. Căci, unii nu cunosc legea fizică a echilibrului, cred altfel. [Deși acest echilibru se mai numește și Dumnezeu…] .
Eminescu a dat o formulă genială: ”bucuroși le-om duce toate…”
Ai fost bucuros? Ți-ai distrus destinul cu bucurie pentru o iubire nebună? Asta contează! Că, Viorele, te-ai hrănit din esența unui mare roman de amor…
