Dragă Vladimir Božovic,
Condoleanţe. A-ţi pierde mama este un preludiu al bătrâneţii tale. Oricât de tânăr ai fi. Când îţi dispare un părinte, o parte din sufletul tău se întăreşte. Devii mai înţelept. Mai tare.
Mai "pietrificat". Poţi îndura, adică, mai multe decât crezi că poţi duce. Şi, când te trezeşti singur, fără părinţi, pricepi că se apropie şi rândul tău. Ăsta e, de fapt, scenariul simplu, imaginat de Dumnezeu pentru Om. Şi totul este implacabil. Dar, întotdeanuna, la momentele de acest tip, când încep să te lovească necazurile lăsate de Pronie, cum este plecarea din viaţă a Mamei, important e să ai prietenii aproape. Or, la tine, parcă Dumnezeu ţi-a cerut într-un fel iertare fiindcă a fost nevoit să îţi ia mama.
Căci ţi-a dăruit în compensaţie, intens şi sublim, o droaie de prieteni şi de gesturi care, pentru meseria ta de fotbalist, ţin de bucuria supremă: goluri. Da, acest 5-0 contra rivalului principal - o făcătură cosmpolită cu trei papagali de nouă feluri - a fost parcă dăruit de EL, de Dumnezeu, întru veşnica pomenire a mamei tale. Am plâns, jur!, la fiecare gol. Nu de bucuria rapidistului care îs. Nu de necazul duşmanului - ce să deplângi la o şleahtă de mercenari, buzunarul? - ci la dedicaţiile făcute cu fiecare gol.
Şi au fost 5! Cinci! Căci, un gol era ca un omagiu, ca un buchet de flori, jerbă, coroană depusă la capul măicuţei tale, de fiecare dintre colegii tăi. De mult nu am văzut ceva mai emoţionant, Božo! Şi, glumind amar, parcă au fost prea puţine goluri: cea care ţi-a dat viaţă merita mai mult pentru talentul şi abnegaţia fiului ei.
Luptător. Ins devotat. Care, iată, a jucat la un meci decisiv, cu nenorocirea în suflet. Să joci un meci întreg cu gândul la ultima întâlnire cu mama, mi se pare eroic. Aduce asta, fără exagerare, a ceva de martir. Mai ales că lucrurile s-au petrecut fix cu şapte zile înainte de Învierea Domnului, Božo! Câte semne am primit în sâmbăta Floriilor, noi, giuleştenii! Şi, mai ales tu, fiu adoptiv al Giuleştiului...
De altfel, descopăr că are de ce să te protejeze Pronia. Doar te chiamă Božo, de la "Boje", Dumnezeu. Ai nume binecuvântat.
Dumnezeu să o primească pe mămica ta, Vladimir!
George Stanca, pamflet
