Dragi olimpici români,
Au trecut câteva zile de la deschiderea Olimpiadei. M-am claustrat într-un loc, fără tv, fără acces la Internet. Am doar un radio care prinde numai RRA. Sunt la o casă părăsită a unor rude din Transilvania. Semi-claustrat. Voluntar. Stau cu urechile numai pe radio.
Când vreau civilizație merg mai la deal și am de toate. Văd, transmit prin net. Dar nu vreau. Stau și citesc. Citesc și stau. Din când în când, ca acum de pildă, mai scriu. Scriu și aștept. Ascult și aștept. O medalie. Fie ea de bronz. Olimpică să fie. Nimic! Stau pe deal ca o muiere după război, scrutând pâlcul de soldați întorși de pe front, fără Omul ei. Și, sufăr. Că nici ce aștept eu nu se vede … Mi s-a părut că văd ceva la Andreea Chițu la judo, a pierdut în ultimele secunde. Îl aud pe Alin Moldoveanu, marele campion Olimpic la Londra, mai la vale de Rio… locul 19. Echipa de handbal fete? Cea mai mare și proaspătă catastrofă: cod Angola! Belea dublată apoi de gazde. Penibile. Jenante. Să le bați obrazul? Leit-motivele mioritic-olimpice îs: ”Ce să facem?”; ”Atât am putut!” Dezolant. Și asta mi-o transmite brava echipă de la RRA. Pe viu, în direct… live. Dar curând își va pierde și ea umorul. Zisa ”haz de necaz” e deja redundantă. Splendidă echipa RRA! Profi! Deși, puteam fi scutiți de rhârhâielile asudate, grohăite ale irefutabilului ”Mangafane RRA”, ajuns și la Rio…?
Supărat rău mi-s… Ce să fac? M-am învățat cu Aurul, dar și cu celelalte metale. Gimnastică, atletism, canotaj, lupte, box, tir. Mă deprimă. Nu mai simt razele tari ale soarelui de vară. Păunii vecinului îs blazați. Iar noaptea, o cucuvea murmură un prohod olimpic. Busuiocul miroase a tămâie. Auuu, ce faceți, măi copii ai ploii Olimpice?! Mergea-Tecău, e o rază…va răsări, oare, căci colegele lui au terminat formalitatea de a participa la J.O. Pa! Àdio, mă!
Pe cine mă supăr eu? Pe voi, sportivi impotenți față de medalii? Or, pe sistemul care a ”revoluționat” sportul? Pe regimul care făcea campioni? Sau pe capitalismul pragmatic și inuman de azi. Căci, azi e trendy să fii ”neom de omenie”. Orbiți în ‘89 de liberalismul american nu ni l-am putut imagina așa cum e azi… e nostra culpa. Ce miracol că Nadia s-a născut nițel mai devreme…Doamne, ce ratam! Veți zice: ”Răbdare și tutun”. Tutun, da, răbdare, nu! Mai am și un trist atavism: țin cu Rapid.
