Dragi tricolori
Vă zic ”dragi” că așa e formula mea standard, dar ce ați merita voi nici nu vă pot spune prin cuvânt, prin scris grai. Ar înnebuni hârtia… Mai ales, prin cuvintele care sălășluiesc în mine. Căci, asta meritați: nici nu meritați să vă-njure cineva. Ar fi păcat de cuvinte, am spurca vorbele cele mai nasoale din dulcele grai românesc. Mămăligilor! Nu zic că ăla de v-a adunat merită vreun respect... Sau doar merită înjurături. Nici vorbă. Dar el, Daum ăsta, inculpatul Daum, cu ăia de l-au adus, ar fi bine să se ducă-n... direcțiile meritate. Fie ele mamă, tată, sfinţi, organe. Sau să se ducă-n locurile de unde au fost parașutați de cine mama dracu’ o fi el, al cui, din ce neam, numai iubitor de români nu!
Stau și mă-ntreb de unde un neamț ca Daum mai are atâta tupeu. Ei erau vestiți războinici, tehnicieni desăvârșiți, mari organizatori. Nu am auzit vreodată expresia ”tupeu nemțesc”. De fapt, nu pot jigni un popor după un specimen izolat, atipic, tupeist și mincinos, papagalist și plin de emfaze, de ”specialist” de stări și manifestări tipice unui escroc. Jur că n-am cunoscut un trombonist mai mare ca el. Poate în romane. În literatură. Basme. Îmi vine în minte ”Baronul Münhausen,”, dar e prea blândă, prea duioasă trimiterea. Ăsta era, la urma-urmei, un simpatic. Poate că i s-ar potrivi mai degrabă Ostap Bender, escrocul de o imaginație debordantă din literatura sovietică. Ăla care știa să speculeze găunoșenia lozincilor și a propagandei sovietice. La noi însă el exploatează prostia și mai ales foamea de bani a unor indivizi parașutați în capu’ trebii, bănoasă și mănoasă. Nu vom scăpa ușor de el... Știe să facă pe bigudiuri mintea spectatorilor cu teoriile lui. Nici de păduchii care l-au adus și susținut... Și, ăsta, pe ce fond a picat? Pe meciul tricolorilor cu Armenia lui Mkhitaryan?! Pe o bucurie a rapidiștilor care au văzut la tv cum echipa lui Nico, Pancu, Schumi bate o adversară din grupă cu 13- 0. Sau a steliștilor nefecesebiști care și ei au dat 6-0... Păi, nu era să ne stricați, bă fraților tricolori, bucuria de club? Noroc cu Maxim, care pică cu golul la timp, cât să nu fie linșat căposul de Daum. Care are un Alibec și-l dă deoparte. Loaza! Și eu, în loc să jubilez cu Giuleștina mea, să sar în sus că începurăm cu dreptul, scriu despre niște stafii tricolore duse la pieire de un neika Daum.
