George Stanca: Dragă Eusebiu Ştefănescu,
M-am enervat. M-a iritat un articol al unui co-Taur de-al nostru, Bogdan Ulmu, în „Oglinda Literară„ despre tine. Cum că eşti cel mai mare recitator de poezie de la noi. Mor că nu am scris-o eu primul.
Numai că, dacă pornea de la mine, era riscul de a fi bănuit de părtinire. Tu reciţi multe, cele mai multe, poeme de-ale mele. Căci, fetelor şi dragă MangaFane RRA, de când mă ocup de rubrica asta, uitai să vă spui că comit şi poezele, să mor io! Nu e cazul să vă transpiraţi creieraşii secundari ca să le citiţi, rugaţi pe cineva...
Cineva ar spune că orice actor poate recita o poezie. În general da! În particular, tu eşti tu. Îmi mai amintesc de Calboreanu, Irina Răchiţeanu-Şirianu, Pittiş, Caramitru, Pintea, Poldi Bălănuţă ş.a. Toţi mari actori. Buni recitatori. Dar, la tine este ceva-n plus: mare actor - mare recitator. Nu ştiu, aproape că mi-e jenă de cuvânt.
Aş vrea să-ţi dăruiesc ceva deosebit, numai pentru tine: un cuvânt de-al meu în loc de „recitator". Mi se pare comun. Nu găsesc... Căci, la opţiunea ta repertorială m-ai pus după Eminescu şi Nichita... Ca să cinstim mai întâi - apoi să libaţionăm - Cezàrii... Dar dincolo de subiectivismul-mi prăfuite şi sentimentale e cazul să spun că tu respiri, trăieşti, exişti, binecuvânţi prin poezie.
Fiindcă o rosteşti din rărunchii sufletului, o transpui, transformi, incanadescentizezi. Cu orice zăbovire a ta pe o silabă, cu orice clipire pe o respiraţie/inspiraţie işti sensuri noi. Recitând din G S am redescoperit un altul. Căci, m-ai înnobilat. Ai descoperit Nespusa dintr-un poem. Gestica ireproductibilă pe care poetul nu o indică niciodată cum ar face un compozitor, dirijor sau regizor.
Poetul nu scrie deasupra „allegro ma non troppo...". Şi, ca orice Taur senzual, tu dezveleşti, desţeleneşti, dezvirginezi poemul. Îi luminezi tainiţele gestuale, îi cânţi muzica intrinsecă dintr-un ghemotoc pitit în suflet. Eşti un Dezvelitor de poezie tandru, pedant cu orice clipire a ta pe o silabă, cu orice respiraţie-inspiraţie pe o tăcere, dând sensuri noi poemului. Versul şi strofa la tine sunt ca penele şi trupul unei păsări-muscă; le mângâi cu gândul şi cu şoapta pe aerul din jur...
Tu însuţi, dragă Sebi, eşti un poem atât de frumos încât uneori regret că nu te-am scris eu... la o beţie cu Muza.
