INTERVIU Ramona Bădescu: "Fiul meu e bucățică ruptă din tatăl lui”. Poze rare cu Ignazio și dezvăluiri despre botez
Ramona Bădescu este o femeie împlinită. Are 52 de ani și un băiețel minunat, pe Ignazio, care crește frumos și are deja 1 an și 4 luni. Actrița și cântăreața româncă, stabilită de 30 de ani în Italia, la Roma, a trecut prin momente grele la sfârșitul anului 2020. În luna noiembrie, tatăl vedetei s-a stins la 89 de ani, în spitalul pe care chiar el l-a construit, la Craiova, după ce s-a infectat cu Covid-19. Ramona Bădescu a vorbit pentru Click! despre cum încearcă să depășească pierderea tatălui, dar și despre mama ei, pe care a adus-o lângă ea, la Roma, și despre relația bunicii cu nepotul. Micuțul Ignazio nu este încă botezat, din cauza pandemiei care în Italia a fost mult mai intensă decât la noi.
- Click!: Ramona, ai avut un sfârșit de an nu tocmai bun. Cum ești?
Ramona Bădescu: Anul 2020 a fost cel mai urât an din viața mea, marcat de apariția acestui virus necruțător care mi l-a luat pe tata în luna noiembrie, chiar cu 12 zile înainte de ziua mea. Am trecut printr-un moment foarte trist și greu de explicat, pentru că oricât am fi de mari sau maturi sau în vârstă, părinții rămân pentru noi așa cum îi vedeam când eram mici. Tata a fost o prezență foarte importantă, dar și foarte autoritară pentru mine și, acum când sunt matură și am trecut prin multe prin viață, îmi dau seama că educația pe care mi-au dat-o părinții mei m-a ajutat să mă descurc într-o lume foarte dificilă și străină.
- Ce sentimente te încearcă acum?
În afara faptului că l-am pierdut pe tata, mă tot gândesc și îmi pare rău că nu am reușit să îi pot da o ultimă îmbrățișare, având în vedere faptul că în Italia, în acel moment situația nu era una bună, nu am putut să vin acasă, dispozițiile date aici din cauza pandemiei și restricțiile nu mi-au permis acest lucru. Nici măcar nu am putut să merg acasă, la Craiova. Mama era și ea atunci testată pozitiv cu Covid, era acasă, în izolare, dar mulțumesc lui Dumnezeu, s-a refăcut. Chiar dacă a înaintat în vârstă și are 85 de ani, este o femeie puternică, așa cum a fost toată viața ei.
- Ai adus-o pe mama ta în Italia, la Roma, ca să fiți împreună!
Da, mama e cu mine din luna decembrie în Italia. Imediat după ce și-a îndeplinit toate datoriile privind cele creștinești pentru înmormântarea lui tata și pentru zilele ce au urmat, efectiv am “răpit-o” și am adus-o la mine, să stăm împreună și să se bucure de nepoțelul ei. Chiar dacă la început ea ar fi vrut să rămână acolo, la Craiova, în casa ei, am “răpit-o” și am adus-o la mine, ca să fim împreună și să depășim pierderea tatălui meu, poate mai ușor, mai ales că acum mama e alături și de fiul meu, de nepoțelul ei, cu care are o relație minunată. Iar eu, ca să o fac pe mama să se simtă ca acasă, i-am făcut o surpriză. Când a venit aici a găsit antena cu posturile TV românești, pentru că ea urmărea programele ei preferate acasă și are și un serial pe care îl vede zilnic, așa că acum, după 30 de ani de stat în Italia, văd și eu posturile românești de acasă.
- Cum e situația în Italia cu pandemia?
Italia trece printr-o perioada destul de dificilă, dar încercăm să ne protejăm ținând cont de restricțiile date aici de guvern, distanțarea socială, limitele care ni se impun… Acum, datorită vaccinului, sperăm să se mai liniștească puțin situația cu acest virus care a nenorocit toată lumea.
- Te vaccinezi împotriva Covid-19?
Eu sunt convinsă că vaccinul este făcut pentru a rezolva o problema și tot am sperat atât de mult în el, iar acum când îl avem e culmea să spunem că nu-l facem. Au făcut-o oamenii politici, medicii, nu cred că dacă nu era sigur și testat acest vaccin, se mai recomanda. Eu cred că pe viitor acest vaccin va deveni unul ca toate celelalte și dacă acum este o rezolvare a acestei situații sau cel puțin o poate diminua, înseamnă că este o soluție…
- Cum e fiul tău? Are deja un an și patru luni!
Ignazio crește, are un an și patru luni acum, spune “mama” și mă topește! Îmi dau seama că este o împlinire fantastică să fii mamă, e o menire, dar e și un sacrificiu care merită! Eu pe mama mea am iubit-o mereu, dar acum cu atât mai mult îmi dau seama ce înseamnă să fii mamă. Mă gândesc și la părinți, și la datoria lor, că ne-au crescut. Mă gândesc că mulți copii uită de părinți și de sacrificiile pe care ei le-au făcut pentru ei și nu mi-aș dori să i se întâmple așa și lui Ignazio.
- O să-l aduci la București?
Da, după ce se vor mai liniști apele puțin cu pandemia aceasta. Mi-e dor și mie de București, mi-e dor să vin în țară. Aș vrea să îi arăt și să cunoască orașul și țara mea în care m-am născut. Încerc să îl obișnuiesc cu mâncarea românească. De Crăciun i-am dat puțin din sarmale, i-am dat să guste și din piftie. Acasă numai eu îi gătesc. Îi fac meniul zilnic. Îi plac foarte mult supa de găluște și ardeii umpluți.
- Ție îți este poftă de ceva anume de la noi?
Da! De plăcintă dobrogeană cu brânză, pe care eu o luam doar dintr-un loc anume, și de pandișpanul cu vișine pe care o să îl fac acum, pentru că am găsit vișine și abia aștept.
- Ce îți dorești pentru fiul tău?
Încă nu am făcut botezul! Nu am reușit din cauza situației în care ne aflăm să facem un botez așa cum mi-aș fi dorit să îl facem, cu tradiția de familie a tatălui său, dar sper ca în primăvara aceasta să ne iasă și să reușim să sărbătorim cu toate persoanele pe care ni le dorim alături.
- Cu cine seamănă Ignazio cel mai mult? Cu tine sau cu tatăl lui?
Ignazio este foarte pedant, dar foarte ambițios, este exact așa cum este zodia lui de Fecioara. Încerc să vorbesc cu el și în italiană, dar și în limba română, în engleză. Nu l-am dus încă la creșă, dar intenționez să o fac, chiar dacă o să ne fie greu să ne despărțim unul de altul. Sper că peste 2-3 luni să poată merge la creșă. Îl văd atunci când mergem în parc că își dorește să socializeze cu ceilalți copii, dar nu vreau să risc încă, mai așteptăm 2-3 luni, poate mai trece puțin pandemia și ne mai liniștim. Fiul meu e bucățică ruptă din tatăl lui. De la mine a luat rotunjimea feței, dar ochii, fruntea și structura corpului sunt de la tatăl lui. Atunci când îl țin în brațe, am impresia că îl țin în brațe pe tatăl lui când era bebeluș. Ignazio mă ține în formă, nu mai merg la sală, fac sport cu el în parc când îl plimb cu căruciorul și când iesim la plimbare.
- Cum se împacă copiii tăi, "fetița" cu băiețelul?
Hera, cățelușa mea dragă, care va împlini 16 ani anul acesta, îl mai lătra până acum, dar observ că încet-încet se mai împacă. Ei nu prea îi plac copiii mici, în plus vede că atenția mea este îndreptată mai mult către cel mic și este cam geloasă. Am o fetiță și un băiețel acum, doi copii.
- De când a apărut fiul tău, i te-ai dedicat lui în exclusivitate. Acum, că a mai crescut, te gândești să revii la viața ta de dinainte de a rămâne însărcinată?
Anul acesta mă voi reîntoarce la viața mea profesională. E normal că acum datoria de mamă e pe primul loc, dar femeia trebuie să se gândească și la realizările ei ca soție, ca femeie, din toate punctele de vedere. În acest moment artiștii au fost cei mai afectați din punctul de vedere al spectacolelor și al activității în sine. Cred că mai durează puțin până când totul se va relua și viața va reîncepe să fie ca înainte de pandemie. Eu în perioada asta am gătit foarte mult și multe prietene de-ale mele mă sunau să mă întrebe rețete. Poate pe viitor o să îmi lansez un blog de cooking internațional, româno-italian. Mă gândesc serios la acest lucru.
Citește și:
Cum a rămas Ramona Bădescu însărcinată: «Luasem hotărârea să recurgem la fertilizare, dar...»
EXCLUSIV Ramona Bădescu a născut în secret la o clinică privată din Roma
