Scrisorile lui Stanca - Basarabenii
Am observat că se constituie în cadrul „Vocii României” o divizie basarabeană. Condusă evident de instructorul Irina Rimes, cel din juriu. Am observat, dar nu sunt sigur. Oricum, constat cu bucurie eventuala întâmplare. Care, zic eu, nu dezbină, ci unește.
Ceea ce am eu de mârâit e altceva, de altă natură. Nu știu dacă chestiunea este voită sau întâmplătoare. Dacă e voită e prost croită...Vă spun și de ce. Deși se și vede și, mai ales, se și aude. Ceea ce a strâns Irina-cloșcă nu este crema muzicală a Basarabiei. Nu e nici ceva de disprețuit, dar nu e high-quality. Nu e competitiv pentru actuala competiție, care se anunță slabă, am mai spus-o, ușor leșinată. Probabil că nu toți aspiranții în muzică din Moldova de dincolo sunt interesați să câștige marele premiu. Sau criteriile de selecție despre a căror bucătărie nu se știe niciodată nimic au de suferit. Pe alte vremuri, la PRO TV știam un refren ca „Ceaușescu PCR!” - Mona Segal! La ea era cheia, lacătul. Pe ea o acuzam, o blamam, o contestam. La ea ne refeream ca la răul ascuns. Ea era Demonul, Piaza Rea, Îngerul Bun. Acum, nimic...
Când am simțit, sincer vorbind, că s-ar contura o asemenea divizie m-am temut. Deși nu aveam pentru cine. Pentru ai noștri? Păi, și basarabenii sunt la fel de „ai noștri”! Dar, mi-am zis în profunzimile mele lăuntrice și tainice: uite! Și nu e! Cu ce anume argumentez? Cu un singur punct: unde-s revelațiile? De unde răsare iepurele? De unde cântă cocoșul? Căci nu prea se întrevede nimic, nu se-ntrezărește nici o voce care să producă o explozie în ceața asta adormitoare de care mie mi-e dor numai în insomniile spitaliere și-n coșmarurile ce mă traversează recent. Dar..., pe scurt, nu întrezăresc potențialul acela ascuns. La Marele Premiu poate să vină un vânt parizian... Dar, la divizia basarabeană, să mai fie resurse?
Apoi, mai este factorul Irina... Nu pot spune că o cunosc. Ba nu o știu deloc. Ba, mi-a fost necunoscută total. Va fi ea în stare să facă față? Căci, la muzică basarabenii au vârfuri uriașe. Mai mari decât ale noastre. Au o originalitate și o prospețime, o bucurie de parcă abia acum se descoperă. Mă gândesc la O-Zone. Și e capăt de pluton. Dar nu e numai atât: Carla’s Dreams, Zdob& Zdub, Dan Bălan, The Motans sau mai în urmă familia Stratan. Nume care au adus sunete și show-uri inedite, situații rock originale.
Are balta pește, cum să nu?!