Scrisorile lui Stanca: Dragă Argentino,
Te iubesc sincer şi te adoram la maximum dacă reuşeai să câştigi finala mondială Brazilia 2014 cu nemţii. Mai ales cu ei. Că, dacă jucai cu Vaymamaei-Brazilia, nici nu ştiu cu cine ţineam. Tot aşa în neadmiraţia mea e şi Olanda.
Românofoba, care unde ne-a prins ne-a îndesat ca la gâşte 4 boabe pe gâţi... Eu nu ţin cont că-s europen. Că nu sunt eu egal cu neamţu’, cu toată uniunea lor. Mă agăţ de gâtul tău. La piptu-ţi generos suge Messi. Nu de mult un jucător de mare forţă, subtilitate, viteză, acceleraţie...
Azi un mort frumos... fie-i eternitatea uşoară. La viitoarea lui fostă echipă, Barcelona. La el era speranţa. Jenant fu când a luat şi un trofeu pentru cel mai bun jucător al turneului final. Penibil. Eu l-aş fi lăsat acolo. Mă doare rău că Messi începe să nu mai fie. Aşa fu şi cu Papin, Weah, Kaka, Ronaldo ultimul chiar tras tare de păr.
Tot aşa va putea fi şi Messi. Sper să nu. Era bucuria estetică a milioane de oameni. Avea capul numai la fotbal. Minge. Joc. Acum, e ceva ce ne scapă. Or, i s-a urcat la cap. Căci, aud că a început să se cam bage. Să decidă pe cine dă afară şi cine să vină, să schimbe antrenorii. Pe scurt, un dictator. Care, dacă nu mai are bastonul golului şi a pasei decisive, o s-o cam feştelească.
Îmi amintesc fără plăcere că începutul sfârşitului la Ronaldo a fost aidoma. În Italia se antrena cu celularul pe tuşă şi în plin antrenament se oprea să răspundă. Era băgat în afaceri, avea lanţ de restaurante bla-bla... Pe scurt nu-i mai era mintea la fotbal. Şi, nici să revină nu a mai putut... Mă tem că şi Messi... Dumnezeu decide... Ai avut şi ghinion, Argentino. Dacă, aşa cu Messi, ai ambele picioare frumoase, fuselate armonios, lucitoare ca aluminiul, constat că fără Di Maria nu mai ai talie, nu mai au sânii cu bust cu tot, pe ce să se sprijine. Dar, ce să faci? Am mai spus-o, pragmatismul european în frunte cu cel german v-au doborât. Şi ca echipă. Şi ca sistem. Gândeşte-te că nemţii au început-o cu umilirea Portugaliei 4-0. Cu un Ronaldo cu tot. I-a trimis acasă. Pachet. Nu te poţi pune cu ei. Azi.
Poate mâine...
George Stanca, pamflet
