Scrisorile lui Stanca / Dragă Emeric Ienei,
Nene Imi. Imi bacsi. Nu-mi plac veştile despre dumneata. Chiar dacă s-a terminat cu bine. Nu vezi că ai încheiat - sper, îmi doresc - o serie neagră pentru noi, românii?
Inventarul săptămânii care a trecut: Romulus Vulpescu, Nicolae Niţescu, plecaţi dintre noi; Helmuth Duckadam în pericol... şi acum matale, la fel. Inima.
Dacă nu e inima, sunt plămânii. Dacă nu plămânii, cerebelul. Dacă nu cerebelul, o maşină condusă de vreun alcoolic sau beizadea drogată... fir-ar să fie că mereu apare, dispare sau cedează ceva la om!
Depinde de om. Cine este el? Se vede după cum e tratat la ananghie! Uite, la ananghia matale mi-a luat-o înainte Ovidiu Ioaniţoaia, care, vai!, e şi el Stan(ca?) Păţitul... şi ţi-a scris de alaltăieri o scrisoare.
De omenie şi solidaritate a contemporaneităţii comune. Şi acum vin şi eu, hop! Ai trecut hopul, ai sărit groapa! Să-ţi deie Domnul sănătate!
Mulţi vor spune: cum, mă, Stanca, tu rapidist ţii cu acela care a adus rivalilor cel mai mare titlu? Da!
Ţin cu omul Ienei, un maghiar onest, şi mai român decât mulţi români; cu omul civilizat, deşi ştim ce mai e cu civilizaţia azi în fotbalul ăsta mercantil şi ultracapitalizat; cu omul bun şi blând: cu bărbatul frumos, elegant, impozant prin ţinuta demnă.
Abia apoi - dacă mai e cazul - vorbesc de omul de la echipa adversă. Adversarul. Dar nu duşmanul...
Căci, de aici ne stricarăm noi, românii: de la rivalităţile fotbalistice; ca şi alea politice la care de amar de ani a reuşit să ne aducă primul Intrigant al Ţării...
Noi nu mai suntem oameni şi atât. Suntem stelişti aurolaci, rapidişti gunoieri, câini răpănoşi; pedelişti jegoşi, uselişti împuţiţi... nu mai suntem valori umane, ci doar mânjiţi cu culoarea găştii noastre, portdrapele fanatice şi iraţionale.
Ţara arată ca o punte de vapor plină de borală şi scârnă şi viscere de balenă-mpuţite, unde numai Căpitanul se simte bine. În fine, eu sunt de „modă veche": respect Omul, singura valoare intangibilă lăsată de Dumnezeu.
Lucru uitat de semenii manipulaţi, de „duodenele" naţiei... Deie-ţi Domnul, Nene Imi, să-ţi trăiască bypassu', să-l plimbi ca pe un nepot: până la adânci bătrâneţi...
George Stanca
