Scrisorile lui Stanca: Dragă Gheorghe Zamfir,
Magnificule, uriașule! Ai 75 de ani. Mă întreb, cine din conducerea României te cheamă? La ce palat? La ce reședință oficială? Se ceartă Johannis cu Cioloș pe tine… Să te umple de decorații, merite, colane și jartiere, pentru cât de cunoscută ai făcut tu țara asta și naiul. La cât de tare ai înnobilat patimoniul omenirii, cultural-spiritual, cu muzica ta.
Aiurea… ai avut nenorocul să fii contemporan cu un regim nenorocit. Ba, chiar cu două… Unul te dușmănea. Ăsta, te ignoră. Cu invidia, disprețul față de ce ne definește și identifică; servind mercenar, ten--dința sinucigașă, de a ne amesteca într-un anonimat - conglomerat al culturilor, ca să dispărem. Ei nu înțeleg că tu nu ești numai Gheorghe - fiu de țărani români, ci ești Alesul de Pronie să fii Purtătorul de folclor; Banca Națională de Cântec a Neamului. Persoană-Patrimoniu. Nu ești deloc singur. A avut grijă Domnu-Dumnezeu să ne deie și un George Enescu, Gusti și Brăiloiu; Maria Tănase, Sofia Vicoveanca păstrători și ”trâmbițași” ai folclorului. Dacă te nășteai tu la unguri, ce mare erai pentru ei!? Cât te prețuiau? Mergi azi la Ciucea, unde Ady Endre e vecin de muzeu cu Octavian Goga și vezi cum maghiarii vin cu autocarul și ai noștri cu măgarul, vreo 2-3 acolo…
Nu știu, Gheorghe dragă, nu pricep cum pe vremea copilăriei mele, când un om făcea vârsta asta, parcă mi se reprezenta un ins adus de spate, apăsat de vremi, posac, ridat ca un ogor arat, matusalemic ca înfățișare. Tu ești un om înalt, drept, vesel; ba, și proaspăt însurățel! Ești primăvăratic așa, per total, vital, emani energii, bucurii și mai ales cânți la un instrument care necesită o sănătate incredibilă. Și care se hrănește cu bucăți de suflet. De unde ai atâta suflet? Iată, nu ești măcinat de boli, nu ai aerul unui moșneag simpatic de la țară care-și bea zilnic țuiculița de întreținere. Ești tânăr rău… Ești tânăr bine. Ești tânăr tare. Ești revoltător de tânăr…
Că, uneori, mă întreb, n-oi fi primul Nemuritor de la noi? Dacă am vota, pentru asta, m-aș ruga să-mi deie Domnul zece mâini…
La, încă, mulți ani, Gheorghe! Să ne trăiești și să ne încânți cu muzica aia care țâșnește din sufletul tău nemuritor. Căci, dacă tu nu poți trăi 200 de ani -, ci numai 133… - te asigur că sufletu-ți, spiritul altfel zis, nu va pieri în vecii-vecilor. Măcar cât or mai fi români p-acilea…
Eternule…
