Scrisorile lui Stanca: Dragă Tudor Chirilă...
Chiriluță laie, /Laie, bucălaie,/De trei zile-ncoace/Gura îţi cam tace! Ori iarba nu-ți place?/Ori ești bolnăvior? Ce ai pățit? Mai s-ajungi la cuțit.Țigările te-au nenorocit. Din februarie nimeni gurița nu ţi-a mai auzit. Ai fost nevoit să intri într-un regretabil rapaus vocal. Nu vrei tu o ţigare fir-ar ali dracu de cuie de coșciug. Că aveai o boală nebună pe ele, le sugeai, îngurgotai, trăgeai cu nesaţ fumul în piept, ca laptele matern din vremea alăptării.
Doamne, ce fac excesele din om și omul din excese! Ţi-ai nenorocit gâtul din care-ți câștigi existenţa. Acum, crede-mă, mi se pare embarasant și ușor jenant să mă duc la un bar cu muzică și să trag o vodcă, să aprind o țigară și să mi se spună vă rog nu fumați că nu pot să cânt. Sigur, dacă aș fi fanul tău m-aș supune, dar presupune că nu-s, uite, nu vreau eu! Lăsând la o parte gluma, dă-i dracu’ de bani, retrage-te într-o stână sau la o mănăstire de taici și stai acolo. Roagă-te. Citește. Pune-ți căștile pe urechi. Inspiră aerul călduţ de primăvară spre vară. Și, taci. Taci. Taci. E nasol, dar taci!
Țin minte că, pe vremea când avea probleme vocale, Moțu Pittiș nu pleca din București, dar original cum era, stătea acasă, citea, traducea și răspundea la telefon ...fluierând. Mai pricepeai ceva dacă îl sunai. Un ”da”, un ”nu”, un ”îhî”, care nu implicau deloc corzile vocale. Dar, repet, cel mai bine, du-te la o mânăstrire sau o la o sihăstrie. Trăiește un timp ca un sihastru. Nu trebuie să te nevoiești întru Domnul, poți chiar să iei și o fată-două cu tine în echipaj, din cele mai evlavioase și silenţioase dacă mei există această specie. Deși cu ele e cam greu să taci. Dar importantissim e să taci. Taci.Taci. Fiindcă, iată, ai ajuns la o situație în care poți să faci orice, numai să taci. La perioada silențioasă a artistului... La care a fost și Bittman. Să nu mai amintim de boala grea a lui Leo Iorga...
Ferește-te acum de excese. Dă-le dracu’ de turnee prin țară. Știu, ele înseamnă bani, glorie, respect față de public, dar cel mai important lucru e să rămâi cu vocea cu care cânți și cu care joci la teatru. Adică, cu care îți câștigi pâinea cea de toate zilele. Da-ți-o-ar Domnu’ și astăzi, și mâine, și poimâine, și-n vecii vecilor Amin. Ai grijă, Tudor!
