Scrisorile lui Stanca: Lui Ion Dolănescu (postmortem)
Tu, la mijloc. Dacă mai exişti... aşa, ca idee. Numele şi existenţa ta postume sunt în pericol. Cineva vrea să vândă casa părintească. Împotriva unei tradiţii, a unui refren fixat în memoria colectivă de versurile minunate ale lui Vieru şi muzica lui Fuego... Azi, chiar azi, simt o nevoie fizică de a merge în Caimatei. La ziua ta. Nu se mai poate. N-o să se mai poată. Cred că mulţi amici dintre cei care-ţi populau casa au dolenaţa asta... Casa cu uşile de biserică şi catapeteazmă, pavoazată cu afişe şi scene din viaţa ta, pe care ai vrut să o tranformi într-un lăcaş sfânt. Şi, rău ai făcut... că n-ai insistat deşi nu ştiu dacă asta e posibil. Dar ştia mai bine ce e de făcut duhovnicul nostru, părintele Emil de la Sf Gheorghe Nou. Cu care te mai evoc, mai stau la o anafură. Pe muzica ta. La fel, uneori, cu Gheorghe Palcu sau, rar, cu Dan Sima...
Chiar ai vrut să-i învrăjbeşti pe cei doi băieţi ai tăi, Ioane? De ce se comportă aşa, ca doi duşmani? Nu i-ai învăţat adagiul popular - fără a apela la marii filosofi - care spun că... „strânge omul ca furnica//şi-n pământ nu ia nimica”? Scandalul lor e penibil, e jalnic, îţi pătează şi denaturează numele. Te trage din legendă într-o trivialitate căcăcioasă, urâtă şi nedemnă. La urma-urmei, poporul ăsta, generaţia celor trecuţi de 40 de ani, avea - şi mai are - nişte idoli. Ai scenei. Pe tine. Pe Benone. Ciobanca. Irina. Ileana. Amza. Cotescu. Dinică. Iordache... Nichita. Păunescu. Fănuş. Vali Sterian. Liviu Tudan. Dan Aldea şi Nicu Covaci încă vii. Şi, mai nou, Nicolaescu aruncat cu avânt într-o atroce degradare imagistică; aflat în plină demitizare. Toate-s astfel, încât să nu mai avem ţară, trecut, eroi, geografie, istorie. Să ni se şteargă urma... Voi, cei care aţi făcut/sunteţi istorie, veţi popula mici cimilituri mondene, anecdote cancaniere, istorioare de alcov, dosare de secu sau de cabinete peceriste...
Pe scurt, se face orice ca să fiţi exmatriculaţi din istorie. Tragic. Grav. Dureos. La această demolare implacabilă, contribuie membri ai familiilor voastre. Copiii îndrăgiţi şi răsfăţaţi.
Cum să nu te/ne/mă doară, Ioane?
