Poziţii în care femeia deţine controlul
Acele poziţii în care femeia deţine controlul sunt foarte apreciate de bărbaţi. S-a demonstrat că femeile ating orgasmul mai uşor atunci când ele deţin controlul sexual.
Iată care sunt cele mai interesante poziţii în care femeia deţine controlul şi care merită puse în practică.
Dacă nu poti ridica partenera pe umeri, încearcă această variantă a poziţiei trofeul. Este una dintre acele poziţii în care femeia deţine controlul, e suavă şi excitantă precum o declaraţie de dragoste.
Poziţii în care femeia deţine contolul: 2. Leagănul fericirii
Ţi-a spus că ar vrea să o săruţi pe picioare şi că i-ar plăcea să te şi vadă când o faci? Ar fi cazul să-i îndeplineşti această fantezie! Roag-o să stea într-o parte, ridică-i un picior şi pătrunde-o cu putere! Ea va privi cum o dezmierzi şi va fi topită de valuri de excitare, iar balansul imprimat de pătrunderi îi va aminti de copilărie şi de leagăn.
Poziţii în care femeia deţine controlul: 3. La extremă
În această poziţia femeia deţine pe deplin controlul. Aflată în picioare, femeia va trăi senzaţii nebănuite când bărbatul îi oferă sex oral. Este recomandată în special acelor cupluri care vor să facă amor pe fugă.
Poziţii în care femeia deţine controlul: 4. Viparitaka
Această poziţie este des pusă în practică de femeile puternice. Şi asta deoarece femeia poate controla, din postura asta, penetrarea. Muşchii vaginali sunt foarte receptivi la mişcări uşoare sus-jos. Dacă îi poate păstra ritmul, şi bărbatul poate susţine mişcarea, apropiind şi depărtând lent genunchii. În aceste poziţii în care femeia deţine controlul, bărbatul trebuie să se muleze pe nevoile ei.
Poziţii în care femeia deţine controlul: 5. Kaurna
Chiar dacă partenerii stau faţă în faţă, penetrarea nu se face frontal, ci dintr-o parte, căci este una dintre acele poziţii în care femeia deţine controlul. Bărbatul stă pe toate cele patru membre, aşadar se bucură de plăcere pasiv, femeia fiind cea care îi controlează mişcările şi chiar îi ghidează penisul în timpul penetrării.