Bărbaţii nu tolerează comparațiile. Niciodată nu-i aminti de foştii tăi iubiţi
Unele lucruri nu trebuie să i le spui niciodată bărbatului tău drag, altfel îl vei jigni și-l vei îndepărta. Niciodată nu-i aminti de foştii tăi iubiţi, mai ales în momentele intime. Comparațiile nu îşi au rostul.
Compararea partenerului cu foştii iubiţi din viaţa ta din punct de vedere al abilităţilor sexuale nu poate decât să-ţi dea dureri de cap. De regulă, actualul partener nu vrea să ştie nimic din ce îţi făcea fostul iubit pentru a te satisface, deoarece atunci când veţi fi în pat, în mijlocul acţiunii, acest gând îi va reveni în memorie şi îi va tăia tot cheful. În aceste condiţii, îţi dai seama că, în cazul în care ex-ul tău era un adevărat campion în pat, chiar nu trebuie sa sufli o vorbă, nu?
Nimic nu este mai neplăcut pentru iubitul tău decât să îi fie comparate "performanţele" sexuale cu cele ale foştilor tăi parteneri, fie că aceste comparaţii îl avantajează sau nu.
Faptul că în momentele cele mai intime şi intense îţi aminteşti de alţi bărbaţi cu care ai avut experienţe similare îi va sugera partenerului de viaţă că nu eşti cu totul implicată, că nu te face să te simţi bine şi că tratezi cu superficialitate clipele de intimitate.
Dacă vrei ca relaţia ta să funcţioneze, nu o construi pe comparaţii de niciun fel şi învaţă să îţi cunoşti alesul şi să îl apreciezi pentru ceea ce este, iar dacă lucrurile pe care le descoperi nu te mulţumesc, nu insista pe o relaţie căreia nu i te poţi dedica trup şi suflet.