Compromisul, absolut necesar pentru ca o relaţie să funcţioneze
Fără compromisuri nu funcţionează relaţiile, dar este cât se poate de adevărat că şi cu compromisuri făcute prost, relaţiile se pot termina sau pot funcţiona într-un mod care să aducă prejudicii la nivel personal unuia sau amândurora.
Atunci când dorinţele celor doi nu converg, apare nevoia unei soluţii reciproc avantajoase. Indiferent de aceasta, unul dintre parteneri va trebui să cedeze teren în faţa celuilalt, în cazul în care cele două obţiuni nu sunt posibile simultan. Iar cinstit este ca acestuia să i se restituie favoarea cu o altă ocazie. Dezechilibrul apare când unul dintre parteneri simte că el face cel mai des şi cele mai multe compromisuri.
Ca să funcţionăm în general, nu doar într-o relaţie, trebuie să facem compromisuri. Desigur, putem alege să nu facem compromisuri, să rămânem singuri, eventual cu o mare problemă în găsirea unui loc de muncă şi, nu în ultimul rând, fără prieteni. Ca să putem avea relaţii, este oarecum logic că trebuie să acceptăm anumite comportamente sau obiceiuri ale celuilalt. Şi nu este vorba despre comportamente precum abuzul psihic sau cel de la nivel psihic, astea fiind excluse din start.
Nimeni nu ar trebui să suporte acest gen de comportament care depăşeşte orice asemănare cu compromisul. Ca o relaţie să funcţioneze, trebuie să acceptăm că cel de lângă noi e diferit de noi şi scopul lui în viaţă nu este să se transforme în ceea ce noi suntem acum.
