De ce să nu îți ascunzi orientarea sexuală?
De ce să nu îţi ascunzi orientarea sexuală? Este bine de ştiut că orientarea sexuală face parte dintr-un domeniu pe care îl numim sexualitate. Mai departe sexualitatea este totalitatea caracteristicilor fiziologice şi psihologice care se referă la sex, relaţii sexuale şi însăşi fenomenul sexual.
Pe de altă parte, sexualitatea înseamnă cunoaştere în ceea ce priveşte relaţia în general şi autocunoaştere când vorbim de propriul corp şi propria mentalitate sexuală. De ce să nu îți ascunzi orientarea sexuală? Fiindcă este un fenomen despre care s-a scris şi s-a vorbit extrem de mult în ultimii ani în România.
De ce să nu îți ascunzi orientarea sexuală? La nivel internațional este tot mai discutat și acceptat acest fenomen
Este cunoscut faptul că orientarea sexuală este compusă din heterosexualitate, homosexualitate şi undeva între ele putem intercala şi bisexualitatea. Toate aceste orientări sexuale au la bază atracţia sexuală, afectivă, emoţională şi romantică faţă de o persoană de sex masculin, feminin sau de o persoană de acelaşi sex. De ce să nu îți ascunzi orientarea sexuală? Datorită mediatizării excesive, nu numai la noi în ţară, ci şi la nivel mondial, tot mai mult este acceptat şi discutat acest fenomen numit homosexualitate sau lesbianism. "Tot mai multe persoane cu altă orientare sexuală sunt acceptate în toate domeniile de activitate, sunt înţelese şi astfel pot avea o viaţă socială absolut normală", a precizat Gabriela Lepădatu, Psiholog-Psihoterapeut.
Unul din cei mai importanţi factori care influenţează negativ opinia publică este faptul că cei implicaţi în astfel de relaţii uneori se expun direct, ostentativ şi provocator faţă de societate. Acestă situaţie în unele cazuri poate deranja şi nu este considerată un exemplu pozitiv.
De ce să nu îți ascunzi orientarea sexuală: Recunoașterea este importantă atât personal cât și pentu cei din jur
De ce să nu îți ascunzi orientarea sexuală? Aceasta nu trebuie să deranjeze pe nimeni sau cel puţin nu ar trebui atâta timp cât cei implicaţi nu deranjează nici fizic, nici etic şi nici moral pe cei din jur. Chiar dacă este un subiect extrem de delicat, societatea ştie de existenţa persoanelor homosexuale. În urma discuţiilor şi numeroaselor dezbateri pe această temă cu timpul homosexualitatea va fi acceptată ca şi o normalitate. Atâta timp cât numărul celor cu orientare homosexuală este infinit mai mic decât numărul heterosexualilor nu se poate vorbi de un pericol major pentru societate. Problema este atunci când o persoană homosexuală acceptă greu ceea ce i se întâmplă, nu reuşeşte să depăşească momentul, nu are o relaţie sexuală chiar şi cu un partener de acelaşi sex, nu are nici o viaţă socială normală, devine depresivă, uneori agresivă, ceea ce prezintă un pericol mult mai mare pentru societate.
Un factor important îl constituie ţara şi religia predominantă în care trăieşte o persoană homosexuală, pentru că expunerea ostentativă nu este cel mai fericit mod de a-şi manifesta orientarea sexuală. Însă în mod discret, civilizat şi aceste persoane pot avea relaţii, pot fi fericiţi, se pot integra în societate chiar dacă trăiesc alături de o persoană de acelaţi sex. "Am observant că în România concepţia şi mentalitatea oamenilor s-a schimbat în bine, homosexualitatea nu mai este contestată atât de vehement şi agresiv, ceea ce este un lucru pozitiv pentru societate în ceea ce priveşte orientarea sexuală şi sexualitatea" , a spus Gabriela Lepădatu, Psiholog-Psihoterapeut.