Eşti într-o relaţie? Nu îţi compromite independenţa
Atunci când într-o relaţie doar unul cedează, iar celălalt are întotdeauna dreptate, sau în cele mai multe situaţii, câştig de cauză, vorbim despre un raport inechitabil între parteneri, tresătură ce nu are nimic în comun cu fericirea în relaţie.
Împlinirea constantă a dorinţelor partenerului şi renunţarea la dorinţele tale sunt aspecte care nu au nimic de-a face cu iubirea, ci spun mai degrabă ceva despre teama ta de a nu fi părăsită. Din păcate, acest tip de relaţie în care pare că doar unul investeşte sentimente nu este una sănătoasă, prin urmare, nu va avea niciun viitor. Ambii parteneri trebuie să facă, în egală măsură, compromisuri în cuplu.
Dacă acest lucru nu se întâmplă, nu are niciun sens să îţi anulezi unul dintre principalele drepturi ale fiinţei umane, independenţa. Ceea ce ar fi cu adevărat sănătos, cel puţin din punct de vedere psihic, ar fi să renunţi la ceea ce consideri că este o relaţie.