Sex-appeal-ul sau puterea de a atrage. Iată ce trebuie să ştiţi despre această energie sexuală

Ultima actualizare:

    Atracția instantanee, dragostea la prima vedere, puterea mirosurilor, atracția contrariilor, toate acestea fac parte din așa numitul sex-appealfoto: shutterstock
Atracția instantanee, dragostea la prima vedere, puterea mirosurilor, atracția contrariilor, toate acestea fac parte din așa numitul sex-appealfoto: shutterstock

Orice persoană își dorește să aibă cât mai mult sex-appeal, desigur, fără a trece granița spre vulgaritate. O persoană sexy trebuie să păstreze misterul, dar să stârnească în același timp imaginația celor din jurul ei.

Atracția instantanee, dragostea la prima vedere, puterea mirosurilor, atracția contrariilor, toate acestea fac parte din așa numitul sex-appeal. Sex-appealul fulgerător și felul în care stabilim o legătură cu altă persoană sunt cauzate de factori fizici și psihologici asupra cărora avem prea puțin control, dacă nu chiar deloc.

Sex-appealul născut din regulile „atracției contrariilor” crește din dorința subconștientă de a fi împreună cu cineva care deține ceva ce ne lipsește. Acesta este unul dintre motivele pentru care o persoană introvertită poate fi atrasă de una extrovertită.

Există apoi „oglindirea”, ceea ce înseamnă că ne plac persoanele care arată sau care miros foarte asemănător nouă. Acesta este motivul pentru care atâțea roșcați adoră alte roșcate și pentru care blondele se dau în vânt după alți blonzi!

Sex-appealul de tip "patimi mocnite" se dezvoltă atunci când descoperiți că sentimentele pe care le aveți față de o persoană cu care anterior v-ați întâlnit frecvent ca prieteni devin pe neașteptate erotice. Atracția și sex-appealul se dezvoltă când înțelegeți cât de multe aveți în comun. Atracția față de altă persoană este declanșată, de asemenea, de dopamina din creier, care vă anunță că vă place persoana pe care o vedeți și că acum o doriți și mai mult.

“Un rol important în sex-appeal îl joacă feromonii, adică mirosurile naturale degajate de corpurile noastre, totuși nu vă așteptați să dețineți vreun control asupra lor. Parfumurile și apa de colonie scumpă vă pot inițial amplifica sex-appealul pentru obiectul dorinței, dar relația nu va avea nici un viitor dacă, la sfârșitul zilei el sau ea nu vă poate suferi transpirația”, a spus Eve Marx în cartea sa “101lucruri inedite despre sex”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net