Uite cum depășești problemele din dormitor!

Ultima actualizare:

    Cele mai multe probleme apar în cuplurile căsătorite
Cele mai multe probleme apar în cuplurile căsătorite

Sexul este esențial pentru viața de cuplu. La început, dorința vine spontan, în timp, însă, intervine monotonia. Țineți cont că, mai ales în cuplurile căsătorite, sexul are puterea de a ţine vie iubirea şi de a aduce echilibrul. Iată ce sfaturi ne dă specialistul după ce a depistat cele mai frecvente cinci probleme cu care se confruntă românii în dormitor!

1.Una dintre cele mai întalnite probleme cu care vin barbaţii în cabinet este: „Facem sex atât de rar, eu nu mai rezist, o să-mi înşel soţia”.

Deşi multe cupluri cred că o aventură ar însemna sfârşitul relaţiei lor, pentru relaţiile mai vechi, aventura unuia dintre parteneri este un semnal de alarmă că relaţia stagnează şi, în mod paradoxal, nu mai multumeşte pe niciunul. „Cu toate că este foarte dureros să fii înşelat, este important să ştiţi că persoana care înşeală nu-şi propune în niciun caz să-şi rănească partenerul. Multe cupluri reuşesc să se refacă după aventură şi fac din relaţia lor un loc al încrederii, iar conexiunea relaţiei este mai puternică decât în trecut. Este nevoie de multă iubire şi empatie ca să poţi să treci peste propria durere şi să-l înţelegi pe celălalt, să înţelegi care au fost acele nevoi atât de puternice care l-au indemnat să facă acest pas”, declară sexologul Gabriela Marin.

2. Femeile se plâng că: „Nu mai simt nicio dorinţă sexuală, nu-mi pasă dacă nu mai facem sex vreodată!”

“Atunci când femeile spun că sunt atât de închise sexual încât nu mai vor să facă vreodată sex, le întreb ce înseamnă sexul pt ele. Într-un cuplu, de cele mai multe ori, cei doi parteneri au o dorinţă sexuală diferită. Cel care are o dorinţă sexuală mai intensă, consideră că sexul înseamnă, de cele mai multe ori  penetrarea şi obţinerea orgasmului. În lumea occidentală, obținerea orgasmului este principalul scop, principalul parametru după care sexul poate fi considerat reuşit. Le întreb pe femeile care vin în cabinet dacă acesta este principalul lor scop sau dacă nu cumva este mai important pentru ele să simtă plăcerea, să se conecteze cu partenerul lor. Văd atunci cum li se luminează faţa şi înţeleg că sexualitatea este mai mult decât o experienţă care se limitează la organele genitale. Sexualitatea este o experienţă multidimensională, este o formă de energie care poate fi exprimată în nenumărate feluri şi nu se limitează doar la performanţa genitală. Adevăratul scop este plăcerea, iar principala sursă a plăcerii este atingerea. Este foarte despovărător pentru ei când  înţeleg că nu este vorba neapărat de “chimie”, cât de nivelul de conectare, relaxare şi sentimentul de siguranţă emoţională pe care-l ai cu partenerul tău”, explică specialistul. 

3. Sau „Soţul meu nu rezistă atât cât îmi doresc eu”.

În opinia expertului, cea mai întâlnită tulburare sexuală masculină nu este impotenţa (disfuncţia erectilă), ci ejacularea precoce (rapidă).  Această tulburare este foarte frustrantă atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Bărbaţii puşi în această situaţie se confruntă cu ruşine şi disperare, ba chiar cu teama că partenera lor i-ar putea înşela. „Exerciţiile şi tehnicile pe care le învaţă în cabinet nu sunt cele mai uşoare sau plăcute, de aceea bărbaţii care se confruntă cu această problemă au mare nevoie ca femeia de lângă ei să-i susţină şi să le fie alături. Nu există o soluţie magică, care să rezolve peste noapte problema, aşa cum pretind vânzătorii de pilule şi loţiuni XXX, dar este clar că lucrurile se pot îmbunătăţi mult, cu o practică perseverentă. Sunt numeroase situaţii în care bărbatul ajunge la psiho-sexolog doar după ce relaţia de cuplu s-a deteriorat foarte mult, atunci când femeia exasperată ameninţă cu despărţirea. Domnilor, nu aşteptaţi ca lucrurile să ajungă aşa departe, vă este mult mai uşor să rezolvaţi această situaţie mai din timp”, ne sfătuieşte psihologul.

4. „Sexul a devenit ceva absolut plictisitor şi monoton.”

Specialistul crede că, dacă vom renunţa la ideea că sexul este ceva automat, banal, că trebuie să aşteptăm să vină de la sine fără ca noi să facem ceva special, este foarte posibil să reuşim să ne revitalizăm foarte rapid viaţa sexuală. “Chiar dacă nu ne mai putem întoarce în perioada de început, în care sexul era spontan şi extraordinar, putem să contruim împreună cu partenerii noştri experienţe la fel de frumoase. Cum putem face asta?  Fiind creativi şi comunicând partenerului ceea ce ne-ar plăcea, încercând să descoperim noi şi noi zone erotice neexplorate. Doar aşa este posibil să descoperim un nou tărâm al sexualităţii în relaţia noastră”, afirmă Gabriela Marin.

5. „Suntem aşa de ocupaţi, nu mai avem timp să facem sex”

Sunt cupluri care sunt de ani buni împreună şi fiecare dintre parteneri are o viaţă personală foarte activă, plină de tot felul de îndatoriri. „Multe dintre cuplurile cu care lucrez refuză ideea sexului programat. Ei cred că dorinţa sexuală trebuie să apară spontan, dar în relaţiile de durată dorinţa sexuală nu mai apare chiar aşa de repede ca la început. Ce retrezeşte dorinţa sexuală? Stimularea, excitarea! Recomand cuplurilor, ca temă pentru acasă, să creeze un spaţiu al dorinţei, un timp în care să-şi ofere, pur şi simplu, o perioadă de 20 de minute în care să-şi creeze plăcere, stimulare, excitare, fără presiunea sau cerinţa de a face sex. Ce pot face cuplurile în acest interval de timp? Să se sărute, să se îmbrăţişeze, să se mângâie, să-şi facă masaj, să se uite la filme erotice împreună, să citească articole deocheate, să danseze, să facă tot ceea ce ambii parteneri consideră că i-ar putea stimula. Este mai bine să fii un cuplu care îşi programează plăcerea şi stimularea, decât să ajungi în situaţia ca sexul să nu mai fie niciodată pe lista de priorităţi”, încheie psihoterapeutul Gabriela Marin.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
TOP 10 destinații din Europa în 2016 jpeg
klaus iohannis pe tron jpg
Kate Middleton Foto Profimedia (13) jpg
patriarhul daniel bor biserica ortodoxa romana
https   www cancan ro wp content uploads 2024 12 test 1200x686 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net