5 sfaturi pentru drumuri mai sigure

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Se moare pe capete, în continuare, pe şoselele din România. În ciuda progreselor înregistrate în ultimii şase ani în siguranţa rutieră, ţara noastră rămâne la coada statelor europene în ceea ce priveşte reducerea accidentelor fatale. Dar avem o strategie care promite să ne aducă pe drumul cel bun.

Când aud de accidente soldate cu morţi, primul gând al şoferilor români se îndreaptă spre infrastructura rutieră deficitară. În realitate, principalele trei cauze ale accidentelor fatale nu sunt strâns legate de starea drumurilor, ci de comportamentul celor de la volan. Conform Indexului performanţei siguranţei rutiere în Europa pe 2016, cele mai multe decese din accidente provin din cauza vitezei, a consumului de alcool şi a lipsei centurii de siguranţă. În România, 95 de oameni la milionul de locuitori îşi pierd viaţa în fiecare an, una dintre cele mai nesatisfăcătoare cifre din Europa. În 2016, autorităţile au numărat 1.900 de morţi în accidente, cu 1% mai multe victime decât în 2015, ceea ce face ca obiectivul din 2020 să pară imposibil de atins. Din fericire, Guvernul are o strategie îndrăzneaţă de a reduce drastic numărul accidentelor fatale până în 2020, axată în principal pe educarea românilor încă din şcoala primară.

Cursurile de conducere defensivă, ignorate

Deşi şi-au dovedit utilitatea în multe state europene, cursurile de conducere defensivă au fost ignorate de autorităţile române în cadrul strategiei naţionale. În cadrul lor, şoferii experimentaţi şi începători pot învăţa cum să-şi controleze autoturismele pe un carosabil umed sau cu zăpadă, cum să iasă în siguranţă dintr-o maşină răsturnată sau cum să-şi tempereze stilul de condus. În România, singura iniţiativă de acest gen este Academia Titi Aur, deţinută de fostul pilot de raliuri. Fiindcă este o şcoală privată, statul nu a dorit să-şi asocieze numele cu ea.

Producătorii auto ne fac maşini mai sigure

Industria auto nu bate pasul pe loc, ci inovează în permanenţă. Tot mai mulţi producători din domeniu echipează până şi modelele din versiunea standard cu sisteme de siguranţă şi alertare de la distanţă în caz de accident grav. Acest lucru este o obligaţie asumată de toate statele membre UE, care trebuie să creeze infrastructura necesară funcţionării sistemului eCall până la 1 octombrie 2017. România este prima ţară care a implementat acest sistem, iar din 31 martie 2018, toate maşinile noi de pasageri şi vehiculele comerciale uşoare vor trebui să fie echipate cu aşa ceva. De exemplu, Opel şi Ford au lansat deja sisteme prin care maşina comunică de la distanţă cu un dispecerat, care trimite ajutoare de urgenţă. Toyota tocmai a anunţat că va lansa Toyota Safety Sense, un pachet de siguranţă pe toate modelele.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
saguna jpg
reumatism jpg
bani euro pixabay jpg
mihaela bilic instagram jpg
brad craciun jpg
dan marin roveolutie webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net