Adolescența, esența maturizării şi una dintre cele mai dificile perioade. Două greşeli majore pe care le fac părinţii cu adolescenţii
Adolescenţa este una dintre cele mai dificile perioade, adolescenţii trecând prin reale crize existenţiale şi de identitate. În această etapă, între părinţi şi adolescenţi relaţiile pot fi tensionate, ajungând până la ruperea lor, situaţie generată de neînţelegerea din partea adulţilor a problemelor reale ale adolescentului şi de spiritul excesiv de autonomie al acestuia. În articolul de mai jos, Daniela Dumitrescu, psiholog clinician şi psihoterapeut, ne spune ce greşeli fac părinţii în relaţia cu copiii adolescenţi.
"Adolescența este poate una dintre cele mai dificile perioade de creștere atât pentru copil, ci și pentru părinte. Explozia emoțională, nu doar fizică (pentru că este perioada în care copilul te ajunge sau chiar de depășește cu un cap în înălțime), face ca părinții să afirme cu stupoare: „acesta nu este copilul meu”. Dacă în copilărie mai funcționează o manipulare mică, ei bine, în adolecență tot ceea ce părea că știi despre copilul tău pare să nu mai aibă niciun fel de valabilitate.
Nu vă raportaţi la adolescent tot ca la un copil
Prima greșeală majoră pe care o văd la părinții care au de-a face cu un adolescent este că se raportează la el tot ca la un copil, prin urmare impun aceleași reguli, același ritm de viață, aceleași activități sau aceleași momente de petrecere a timpului liber. Evident că adolescentul se va împotrivi inițial mai discret, apoi va deveni din ce în ce mai virulent și chiar agresiv.
Nu puneţi presiune pe adolescent
A doua greșeală este că mare majoritate a părinților nu fac decât să pună și mai multă presiune în momentul în care adolescentul începe să se răzvrătească, prin urmare vor genera și mai multă opoziție! Lupta se îndârjește și familia ajunge un adevărat câmp de luptă. Intrăm într-un cerc vicios care nu va face decât să adâncească rănile și să criogenizeze relațiile, uneori chiar pentru totdeauna.
Părinții, epuizați, descumpăniți și neînțelegând până la urmă ce și cum să facă, renunță, abandonându-și practic emoțional adolescentul. Ori aceasta este a treia mare greșeală a perioadei.
Din toată această luptă nu avem niciun învingător, ci doar 2 mari pierzători. Prin urmare, fix în momentul celor mai mari confuzii și debusolări emoționale, fix în perioada cea mai vulnerabilă fizic și emoțional, adolescenții își pierd până și ultimul reper – părinții, fiind practic lăsați în voia sorții. Acesta este momentul în care adolescenții iau tot felul de decizii greșite, se îndreaptă către tot felul de anturaje dubioase sau către consumul de substanțe periculoase. Adolescenții au nevoie să se desprindă de părinți pentru a-și porni propriu drum, dar nu este eminamente necesar ca această desprindere să însemne anularea oricărei forme de relație.
Atunci când un adolescent începe să aibă comportamente auto-distructive este un semn că este deconectat de la părinți, este ca un strigăt de disperare căruia îi găsesc un răspuns greșit, prin dependențe, comportamente de risc, agresivitate etc. Multe destine se ratează în acest moment și mulți părinți habar nu au ce să facă.
Părinții trebuie să înțeleagă ce se întâmplă cu copiii lor
Cred că mai întâi și mai întâi părinții trebuie să înțeleagă ce se întâmplă cu copiii lor. Adolescenta este esența maturizării și șansa noastră la evoluție. Este perioada în care creierul trece prin niște schimbări structurale semnificative, ceea ce duce la modificări dramatice.
În această etapă, practic creierul se reconfigurează pentru a trece la o nouă etapă de evoluție, respectiv abstractizarea și capacitatea de a integra informațiile la un nivel mai profund și mai generalizant. Pentru asta, practic creierul va „curăța” circuitele neuronale care nu-i mai sunt utile și le va consolida pe cele care și-au dovedit deja utilitatea. Procesul de consolidare se va prin mielinizarea circuitelor neuronale, adică prin „îmbrăcarea” lor cu o substanță de protecție, care mărește eficiența transmiterii informaționale. Toate aceste modificări se realizează pe parcursul a mai multor ani de zile și este extrem de important să punem niște baze solide și sănătoase acum.
Datorită acestui proces de transformare, creierul are „erori” de funcționare, în sensul în care controlează mai greu impulsul emoțional (pentru că zona prefrontală, care controlează emoțiile este și ea în același proces de schimbare), este incapabil să evalueze riscurile (statisticile afirmă că riscul de a-și pierde viața crește de 3 ori în adolescență față de copilărie și viața adultă). Adolescenții pot să vadă consecințele, pot să le descrie cognitiv, dar nu le pot evalua, nu pot conștientiza impactul lor real. Mai mult, se mărește secreția de dopamină, ceea ce crește riscul de a dezvolta dependențe.
Ce pot face părinții?
Vă propun o variantă simplă care poate fi reținută drept cei 5 A: Ascultare, Alianță, Autonomie, Apărare, Alinare.
Ascultare – fii acolo pentru adolescentul tău, ascultă-l fără să sari la rezolvarea de probleme, la judecare, la critică. Uneori este suficient să asculți și oferă soluții atunci când ți se cer;
Alianță – o bună relație, dezvoltată pe parcursul întregii copilării, poate fi o sursă extraordinară pentru momentele dificile. Dacă relația este deja afectată, ea nu se va susține în adolescență. Părintele este aliatul adolescentului și trebuie să fie capabil să-i transmită ideea că sunt în aceeași barcă, că nu este împotriva lui, chiar dacă nu este întotdeauna de acord cu el;
Autonomie – trebuie să respect nevoia de autonomie și să cresc acest lucru treptat, permițându-i astfel adolescentului să prindă încredere în el. Ar trebui de asemeni, discutată diferența dintre autonomie și libertate;
Apărare – părintele trebuie să fie întotdeauna capabil să-și apare adolescentul de pericolele pe care acesta nu le poate sesiza. O mai atentă urmărire a traficului de net, a bună organizare a timpului (și cu momente de relaxare și libertate), adaptarea activităților la interesele lui, pot să-i permită părintelui să fie o prezență discretă, dar nu opresivă.
Alinare – vor fi multe momentele în care adolescentul va reveni emoțional la starea de copil, în care are nevoie de alinare, confort și poate chiar alint. Părinții pot să se bucure în continuare de aceste momente de tandrețe, să le ofere cu deschidere și bunăvoință, pentru că ele vor deveni din ce în ce mai rare, pe măsură ce se maturizează.
Adolescența este o perioadă delicată, dar cu puțină atenție și implicare poate fi un moment de maturizare și emancipare consistent și structurant", a spus Daniela Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut CBT & Schema Therapy, specialist comunicare relațională și președinte-fondator al Institutului de Formare și Educare Relațională, precum și autoarea blogului Fericiți cei ce comunică.
