Click! te învaţă cum să bei «deştept»

Ultima actualizare:

Un şpriţ cu prietenii, o cină romantică sau o masă de afaceri sunt tot atâtea ocazii în care românul îmbină băutura cu mâncarea. Şi cum cel mai adesea licoarea preferată este vinul, Click! vă spune ce ”licoare a lui Bachus” să consumaţi fără să suferiţi a doua zi sau să vă faceţi de râs.

Şi pentru ca sfaturile să nu vină de la băutori amatori ca noi, am apelat la un specialist. Somelieri celebri ne învaţă să bem vinurile în funcţie de tipul de cină la care mergem.

  • Cina cu prietenii. La o întâlnire între amici care de abia aşteaptă să se audă şi îşi sorb vorbele, se recomandă mâncăruri şi vinuri lejere. ”Recomand Sauvignon Blanc, Fetească Albă sau Regală, un Rose sau o Fetească Neagră”, ne-a declarat Marius Bratu, somelier. Dacă vrem să asociem vinul cu mâncarea din punct de vedere vizual, olfactiv sau gustativ, trebuie să alternăm preparate deschise la culoare cu licori de aceeaşi nuanţă. În cazul unor preparate condimentate sau aromate, dacă vrem ca vinurile să acopere miresmele preparatului se recomandă o Tămâioasă sau un Muscat Otonel. ”Dacă vrem invers, licoarea să scoată în evidenţă aceste lucruri, trebuie fie un Chardonnay sau un Rose, ba chiar un Cabernet Sauvignon”, ne-a mai explicat Marius Bratu. 
  • Cina de afaceri. Avem o masă de elită în care trebuie să ştim ce facem. ”În cazul unei astfel de mese, vorbim de ceva care trebuie să se apropie de festinul culinar, contează mult ce oferim şi trebuie să porneşti de la ideea că poate comesenii au gusturile lor, uneori rafinate. Aşa încât trebuie să oferim vinuri sofisticate, garantate, atât ca origine cât şi ca producţie”, ne-a declarat Mihai Soare, somelier de 10 ani. Principiile sunt aceleaşi: asocierea dintre vin şi mâncare se face fie pe baze vizuale, de arome sau de gusturi. „ Pentru a ne respecta comesenii trebuie să oferim vinuri mai vechi de 4-5 ani, minim din 2012”, a punctat Mihai Soare. 
  • Cina romantică. Poate însemna o cale uşoară spre inima celui iubit sau dimpotrivă motiv de suspine şi reproşuri, dacă nu e pregătită ca la carte. Nu trebuie să lipsească şampania sau în cazul unor fonduri reduse, vinul spumant, dar neapărat pe sticlă să scrie „pregătit după metoda tradiţională”. ”Putem folosi şi un vin roşu deosebit ca vârstă, ediţie limitată Cabernet, Fetească Neagră, oricum să nu fie un no name”, ne-a învăţat Marius Bratu.  

S-a ales cel mai bun somelier al anului

simeon stalpnicul png

Sergiu Neamţu, Laurenţiu Nica şi Adrian Jipa sunt cei mai buni somelieri din România. Ei au ajuns în finala competiţiei pentru titlul de „Cel mai bun somelier al României”. După 4 probe şi un concurs care a durat peste cinci ore, Adrian Jipa a fost desemnat câştigătorul concursului. Ei s-au întrecut în servire şi decantare, degustare de vin şi spirtoase, food and wine pairing (n.r. împerecherea dintre vin şi mâncare) şi demonstraţie practică a interacţiunii cu clientul. Pe locul doi a fost Sergiu Neamţu, iar pe trei Laurenţiu Nica.

Click! spune

Unii bărbați sunt mândri de ceasul sau inelele pe care le poartă, alții țin la haine, dar Mihai Soare se mândrește cu însemnele de somelier! De gât are celebrul taste vin, din argint, greu de 100 de grame. Este personalizat cu monograma sa și atârnat de un lanț tot de argint, greu de aproape 200 de grame. Mihai Soare a devenit somelier în 2006, după ce a absolvit cursurile uneia dintre cele mai cunoscute școli de profil din Spania, cea din San Carlos de la Rapita. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
silviu priogoana mihaela botezatu jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
bust sculptura jpg
plata cu palma singapore jpg
cutremur seismograf depositphotos1 jpg
microbuz scolar jpeg
horoscop, zodii, stres jpg
nosferatu  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net