Cum te porţi cu cei mici când fac prostii

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Fără să-şi dea seama şi fără a fi neapărat vina lor, copiii pot avea şi ei probleme de comportament. Sunt agresivi, încăpăţânaţi, mint, au toane sau sunt foarte neascultători. Părinţii trebuie să-i îndrume cu răbdare şi să gestioneze cu tact situaţia.

Când sunt mici, copiii mint pentru că nu fac foarte bine diferenţa dintre realitate şi ficţiune, dar şi de frica unei eventuale pedepse, fură pentru că nu au noţiunea valorii, sunt agresivi dintr-o frustrare interioară şi nu-şi ascultă părinţii ca o formă de protest. Cea mai critică vârstă este la trei ani pentru că atunci se pun bazele personalităţii. Iată un top al apucăturilor, din ce cauză apar şi cum trebuie abordate.

  • Minte. Copilul minte din două motive. Primul: din amuzament, ca să te păcălească, pentru că nu face încă diferenţa dintre realitate şi fantezie. Al doilea motiv: de frica unei eventuale pedepse. Ca să-l dezobişnuieşti de minciună, laudă-l când spune adevărul şi nu-l pedepsi, pentru că se va ascunde şi mai mult. Însă explică-i de ce a greşit. Tu nu trebuie să-l minţi niciodată şi nu-i face promisiuni de care ştii că nu te poţi ţine.
  •  
  • Se tăvăleşte pe jos când plânge. Plânge din cel mai mic motiv, se tăvăleşte pe jos dacă nu îi îndeplineşti cele mai neînsemnate dorinţe? Aceste toane apar mai ales la problematica vârstă de 2-3 ani. Nu-l alinta excesiv pentru că i se va urca la cap. Explică-i cu răbdare, pe înţelesul lui, ce doleanţe i se pot îndeplini şi ce nu. Vino cu exemple sau poţi chiar încropi poveşti cu caracter pilduitor.
  • E agresiv. Loveşte ceilalţi copii, la joacă, sau îşi loveşte chiar părinţii? Acest lucru denotă o frustrare dată de starea conflictuală din familie. Apare dacă părinţii îşi descarcă nervii pe el, nu-i conferă afecţiunea de care are nevoie sau îi spun „nu” la orice. Refuzul trebuie, de fiecare dată, argumentat pe înţelesul lui. De asemenea, poate fi agresiv din prea mult alint, pentru că nu i s-a spus „nu” când şi cum trebuia, iar el crede că i se cuvine totul.
  • E neascultător. Dacă îl pedepseşti pe nedrept, iar pedepsele sunt puternice şi multe, dacă îi impui restricţii excesive, copilul devine neascultător, ca o formă de protest. De asemenea, el va copia comportamentul părinţilor când aceştia nu se respectă între ei şi nici pe copil. Părinţii trebuie să meargă pe aceeaşi direcţie: când unul îl ceartă, celălalt să nu-i ia apărarea. Nici libertăţile prea multe nu sunt indicate, pentru că va crede că toate i se cuvin.

Ela Crăciun a vorbit cu psihologii

simeon stalpnicul png

Prezentatoarea tv Ela Crăciun, mamă a doi copii superbi, Alex (aproape 12 ani) şi Alesia (6 ani), s-a confruntat de nenumărate ori cu năzbâtiile celor mici şi cu încăpăţânarea acestora de o asculta. A apelat la psihologi şi a aflat cum e bine să se comporte un părinte atunci când are copii neascultători, detaliind cele aflate pe blogul ei. “De cele mai multe ori, cauza problemei este stresul. Da, cel mic poate fi stresat – de o activitate nouă, de un loc nou sau poate fi chiar o problemă mai profundă. Descoperă cauza şi rezolv-o. Nu îl certa! Atrăgându-i atenţia constant, îl vei încuraja, inconştient, să repete gestul, dându-i mai multă importanţă. Dar să nu faci caz dintr-un obicei prost nu înseamnă că nu e bine să vorbeşti despre el. Învaţă-l pe copil să facă diferenţa dintre ce e bine şi ce e rău”, spune Ela Crăciun.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net