Încrederea copilului se construiește prin acțiune, nu prin critică și pedeapsă. Iată câteva recomandări de la psihologi
Toţi copiii se nasc geniali, nimeni nu poate contesta asta, iar încrederea în sine se datorează părinţilor, la fel şi lipsa acesteia.“Încrederea în sine” se referă la ceea ce gândim şi simţim despre noi însine, la auto-evaluare, la ceea ce simţim că merităm. Pentru cei mici faptul că trebuie să se simtă bine cu ei înşişi ar trebui să fie primul obiectiv de luat în considerare de către parinţi. În articolul de mai jos, Daniela Dumitrescu, psiholog clinician şi psihoterapeut, vine cu câteva recomandări despre cum putem să-i ajutăm pe copii să-şi dezvolte încrederea în ei.
"Sunt adesea abordată de către părinți care își doresc să îi ajute pe copii să-și dezvolte încrederea în ei. Încrederea este un concept elaborat care însumează în el mai multe tipuri de încredere: încredere în corpul meu, în maniera mea de comunicare, în felul în care arăt, în capacitatea mea de rezolvare de probleme etc. Prin urmare, mai întâi identificăm care este zona de încredere pe care copilul nu o are suficient de dezvoltată, dar și care sunt zonele pe care el le gestionează bine pentru că ele sunt resursă pentru el.
Din păcate, adesea părinții sunt foarte prezenți, foarte implicați și protectori, prin urmare nu permit copilului să facă mai nimic, iar apoi nu înțeleg de ce acesta este apatic, lipsit de inițiativă și destul de „moale”. Încrederea copilului se construiește prin acțiune, nu prin explicații, critică, pedeapsă, ceartă. Încrederea se hrănește cu implicarea în sarcini, încurajări, susțineri, inițiative, exemplificare, modelare.
Iată câteva recomandări de la psihologul Daniela Dumitrescu
- Pune-l să fac tot felul de acțiuni (casnice, în special) și nu îi comenta greșelile – lasă-l pe el să le descoperere și însoțește-l în căutarea soluțiilor. De ex., trimite-l să cumpere pâine, să ducă la vecina de la 3 nu-știu-ce oală, să ceara singur ajutorul într-un magazin, etc.
- Dezvoltă-i abilitățile de care are nevoie pentru situația problematică – spre ex. , se plânge că nu are prieteni. În cazul acesta ne focusăm pe dezvoltarea abilităților de inițiere a unei conversații cu un coleg.
- Încurajează-l în pasiunile pe care le are oricât de inutile, stupide, banale ți se par. Spre ex., colecționează păianjeni. Ele îi vor fi o sursă de plăcere pentru el și un posibil subiect de discuție cu ceilalți colegi. Discuțiile sunt cu atât mai interesante cu cât vorbitorul este mai pasionat de subiect. Încărcătura emoțională va dinamiza discuția, deci lăsați-l să se bucure de asta.
- Cere-i ajutorul în sarcinile pe care tu le ai de făcut și în felul acesta va fi mândru că și-a ajutat, spre ex., tatăl să schimbe roțile de la mașină, chiar dacă asta presupune doar să îi dea la mână 3 șuruburi. Plus de asta, va învăța o mulțime de noțiuni și își va dezvolta abilitățile pe manualitate.
- Încurajează-i comunicarea așa că cere-i să transmită un mesaj bunicii, să vorbească cu casiera de la magazin, să întrebe ceva pe doamna etc.
- Mergeți în excursii de explorare, cu cortul sau în tabere de aventură unde el poate să exploreze noi zone ale abilităților lui corporale.
- Nu-i ironizați maniera în care acționează, rezultatele pe care le obține sau eforturile obținute. Din păcate mulți părinți se amuză sau chiar ironizează acțiunile copiilor, care funcționează ca niște descurajări pentru el.
- Experimentați împreună locuri noi, sporturi noi, mâncăruri noi pentru a diminua anxietatea legată de tot ce este nou. Aveți o manieră entuziastă și plină de curiozitate față de nou, atitudine care îl va încuraja și pe copil să exploreze.
- Nu faceți sarcini în locul lui pentru că îi transmiteți indirect mesajul că nu este capabil și că nu aveți încredere în el. Ca un copil să aibă încredere în sine trebuie ca mai întâi părintele să aibă încredere în el, iar această încredere se manifestă prin acțiuni. Transferul de încredere pe care-l oferă părintele copilului va hrăni stima de sine, iubirea de sine și, evident, încredere în sine.
Încrederea este efectul unui proces, care are legătură și cu atitudinea pe care părintele o are față de copil, cu maniera în care transmite propria lui încredere. Dacă un copil are dificultăți, poate nu ar fi rău să investigăm cu ce am contribuit noi, ca părinți, în acest proces", a spus Daniela Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut CBT & Schema Therapy, specialist comunicare relațională și președinte-fondator al Institutului de Formare și Educare Relațională, precum și autoarea blogului Fericiți cei ce comunică.
