Reguli de bună păstrare a bucatelor din cămară

Ultima actualizare:

    Foto: Ikea
Foto: Ikea

Norocoşi sunt cei care au, în casă sau în apartament, chiar şi o mică debara în care să-şi păstreze peste iarnă borcanele cu murături şi dulceţuri, cartofii, ceapa, usturoiul şi fructele de sezon. Însă pentru ca toate aceste provizii să reziste timp îndelungat, este nevoie să le păstrezi în anumite recipiente, să le întorci periodic, să ai grijă la temperatură şi la umiditate.

O cămară cu rafturi deschise este cea mai bună soluţie de amenajare, spun specialiştii IKEA, care s-au dus recent în Piaţa Crângaşi din Capitală, cu o cămară mobilă, pentru a arăta care sunt variantele de depozitare. În principiu, legumele şi fructele se pot păstra în borcane, sub formă de compot, dulceţuri, murături, zacuscă, sau uscate, deshidratate, dar şi ca atare, proaspete. 

Alimentele uscate

„Fructele şi legumele deshidratate se păstrează în borcane de sticlă de culoare închisă, etanşate, sau în pungi de hârtie închisă, astfel încât să nu pătrundă aerul în interior, spune nutriţionistul Alina Stoica. “Borcanele de sticlă incoloră pot fi învelite în folie de aluminiu. E important să fie foarte bine uscate, în caz contrar, este posibil să se dezvolte mucegai în interior sau să facă gândăcei”, explică specialistul.

Fructele şi legumele proaspete

Merele, perele, gutuile, dovlecii se ţin pe etajere de lemn, dispuse la o distanţă de minimum 20 cm între ele, acoperite cu o pânză subţire sau cu o hârtie care să permită aerisirea. Nu trebuie să fie umede şi se întorc de pe o parte pe alta la un interval de 10-14 zile. În aceste condiţii, pot rezista 4-5 luni. Cartofii se păstrează în lădiţe care să permită circulaţia aerului în interior, dar şi între ele, astfel încât să nu încolţească şi să nu se înmoaie. Rădăcinoasele (morcovii, ţelina, sfecla, păstârnacul, hreanul, guliile) se ţin în nisip, cu frunzele în afară, dar fără să se atingă între ele, ne mai spune nutriţionistul. Ceapa şi usturoiul se împletesc în funii, cum făcea bunica la ţară.

Fructele oleaginoase se ţin în coajă

Nucile, arahidele, seminţele de dovleac se păstrează cel mai bine în coajă, pentru a feri miezul plin de acizi graşi nesaturaţi (omega-3 şi omega-6) de lumină. Aerul şi lumina degradează aceste uleiuri, iar miezul ar râncezi mult mai uşor şi mai repede. 

Borcanele

Atât timp cât au fost sterilizate corect, nu au nevoie de condiţii deosebite de depozitare. Stau bine în locuri uscate, răcoroase, şi trebuie verificate din două în două săptămâni pentru a vedea dacă şi-au schimbat culoarea sau s-a format spumă la suprafaţă.

Merele se ţin separat

„Merele se depozitează pe rafturi separat de alte fructe şi legume deoarece produc etilenă. Ele se pot menţine foarte bine în lădiţe de lemn sau în coşuri, căptuşite cu hârtie şi apoi acoperite tot cu hârtie”, spune Alina Stoica.

Temperatura şi umiditatea

În spaţiul de depozitare e bine să ţii cont de umiditate, temperatură, ventilaţie şi lumină. Potrivit nutriţionistului Alina Stoica, umiditatea trebuie să fie constantă, astfel încât fructele şi legumele să nu absoarbă umiditatea în exces şi să îşi modifice textura. Nici aerisirea nu trebuie neglijată, deoarece într-un spaţiu închis, neventilat, se creează efectul se seră şi există riscul de a se dezvolta ciuperci şi mucegaiuri. Cămara trebuie să fie răcoroasă, dar ferită de îngheţ, cu o temperatură de 4 şi 5˚C. De aceea, ideal ar fi să nu fie poziţionată în apropierea unei surse de căldură, precum caloriferul. Lumina trebuie evitată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net