Uite cât te costă masa de Crăciun!
Peste doar câteva zile vom sărbători Crăciunul, iar reunirea familiei în jurul mesei festive este un ritual pe care nu-l ratezi în nici un an. Însă asta presupune ca tu să te pregăteşti de pe acum, în aşa fel încât să ai timp pentru pregătirea preparatelor culinare. Reporterii Click! au dat o raită prin magazine şi îţi spun cât te costă masa de Sărbători şi ce produse nu ar trebui să-ţi lipsească din frigider.
Sarmale, friptură, tobă, cârnaţi, caltaboş sau cozonaci... iată doar câteva dintre produsele tradiţionale de Crăciun care nu vor lipsi de pe masa nici unui român. Dacă nu ai făcut cumpărăturile, este cazul să dai o raită prin magazine. Vei găsi tot ce-ţi pofteşte inima, iar preţurile sunt pentru toate buzunarele. Mai mult, vei evita aglomeraţia şi înghesuiala de dinainte de Sărbători. Noi am întocmit pentru tine lista produselor de bază pe care trebuie să le ai în frigider în această perioadă şi am calculat şi bugetul de care ai avea nevoie. Este vorba despre produse din carne, fructe, ulei, zahăr, făină, ouă, bulion, sucuri şi băuturi alcoolice. Cât te costă? Puţin peste 100 de lei. Însă pentru a te încadra în aceşti bani, va trebui să cumperi puţin din fiecare. Nu te speria! Chiar şi aşa masa de Sărbători va fi îmbelşugată! Evident, pentru a putea ţine socoteala banilor chleltuiţi, va trebui să întocmeşti o listă de cumpărături şi să iei mâncare în funcţie de numărul preparatelor pe care vrei să le pregăteşti. În mod normal, va trebui să serveşti friptură de porc, sarmale, piftie, tobă, lebăr, jumări. Nu uita de cozonacul cu stafide şi nucă şi de sticla cu vin!
Ce produse găseşti în magazine şi la ce preţuri