Mergi la hotelul ăsta și divorțezi după un an? Primești banii înapoi
Un hotel din Suedia știe cum să-și atragă clienții. Mai exact, conducerea se angajează să îţi returneze până la ultimul bănuţ cheltuit cu soţia, sau soţul, dacă după sejurul petrecut la ei divorţezi.
Oferta tentantă vine de la grupul suedez Countryside. Cuplurile care au petrecut un sejur la un hotel suedez și divorțează după un an vor primi banii înapoi, scrie The Sun. Hotelierii speră ca prin această iniţiativă să consolideze căsniciile.
Pentru a primi banii înapoi e suficient să aveţi codul prin care s-a făcut rezervarea, la unul din cele 40 de hoteluri ale grupului, iar dacă din nefericire clienții divorțează după această perioadă de timp, nu trebuie decât să trimită actul de divorț la Countryside Hotels.
În 2014, peste 47.000 de căsătorii au fost oficiate în Suedia și au fost pronunțate aproximativ 24.000 de divorțuri.
Prin această iniţiativă, hotelierii speră ca "tot mai multe persoane să înțeleagă cât este de important să se investească într-o relație, înainte de a fi prea târziu", a declarat Anna Madsen, purtătoarea de cuvânt a grupului suedez.