S-a sinucis în direct pe Facebook. Ce l-a făcut să ia această decizie
De când au fost introduse filmările în direct pe Facebook, tot felul de persoane, mai mult sau mai puțin cunoscute, au ținut să-și documenteze viața, chiar și cele mai neinteresante lucruri. Uneori, însă, evenimentele îi lasă cu gura căscată pe cei care urmăresc live-ul.
Un bărbat din Turcia a decis să se sinucidă pe Facebook. Tânărul de 22 de ani a luat șocanta decizie pentru că a fost rănit în iubire. Turcul i-a anunțat pe cei care-l urmăreau pe rețeaua socială că prietena lui l-a părăsit și că din această cauză nu-și mai dorește să trăiască.
“Nimeni nu m-a crezut când le-am zis că mă voi omorî, dar stai să vezi acum”, a spus tânărul înainte de a-și îndrepta o pușcă spre pieptul dezgolit. Prietenii de pe Facebook l-au implorat să nu recurgă la un gest necugetat, dar el nu a mai vrut să asculte de nimeni. A tras o dată, dar arma l-a trădat și nu s-a declanșat, dar a doua oară, glonțul l-a străpuns și clipul cutremurător s-a oprit brusc. A fost vizionat de peste 500.000 de ori și a atras zeci de mii de comentarii, relatează Daily Mail.
Familia bărbatului l-a găsit agonizâând, l-au dus la spital, dar acolo și-a dat ultima suflare. Poliția a deschis o anchetă în acest caz.