Șocant! Cum şi-a pedepsit fata pentru că a chiulit de la școală
Caz şocant într-o parcare din Kuala Lumpur, capitala Malaeziei. Trecătorii au rămas îngroziţi după ce au văzut o fetiţă care plângea fără oprire. Copilul avea lanţuri la picioare, care erau prinse de un stâlp.
Fetiţa de 8 ani le-a spus printre lacrimi celor care s-au apropiat că a fost pedepsită de mama ei pentru că a chiulit o oră de la şcoală, scrie The Mirror.
Trecătorii au încercat să o elibereze, dar eforturile au fost în zadar, pentru că lanţul era asigurat cu două lacăte. Ei au alertat autoriţăţile, iar echipajul sosit la locul incidentului a eliberat fetiţa, după care a localizat-o pe mama acesteia, care locuieşte într-un bloc din apropiere.
Femeia, în vârstă de 30 de ani, şi-a recunoscut fapta şi a fost dusă la secţie pentru audieri. “Am primit un telefon anonim prin care ni s-a semnalat cazul. Au audiat-o pe mama, am atenţionat-o şi ne-am asigurat că nu o va mai pune niciodată pe fiica ei într-o astfel de situaţie”, a declarat ofiţerul de caz, potrivit sursei citate mai sus.