Un român de 24 de ani se va căsători cu un fost preot englez de 78 de ani
L-a slujit pe Dumnezeu până la pensie, apoi s-a hotărât să-şi dezvăluie orientarea sexuală şi să înceapă o relaţie cu un bărbat. Un fost cleric englez, în vârstă de 78 de ani, se va căsători cu un fotomodel român cu 54 de ani mai tânăr.
Philip Clements, din East Sussex, spune că s-a îndrăgostit nebuneşte de Florin Marin (24 de ani) şi chiar are de gând să se căsătorească cu românul. Cei doi au povestit că au plănuit deja nunta şi că urmează să se mute în România, scrie Daily Mail.
“Mi-a plăcut slujba pe care am avut-o și m-am pierdut în munca mea. Știam ce se întâmplă înăuntrul meu dar mereu m-am preocupat de muncă. Mă îngrijora, îmi doream mai mult decât puteam avea”, spune clericul. Clements afirmă că s-a temut să-și recunoască orientarea sexuală, mai ales că superiorii săi l-au acuzat chiar că ar fi pedofil.
Clericul şi românul s-au cunoscut pe un site de întâlniri. Sunt împreună de doi ani şi sunt decişi să se căsătorească. Florin este stabilit de câţiva ani în Anglia şi a cochetat cu modelingul.
Cuplul trăiește în prezent în Eastry, comitatul Kent, dar luna viitoare vor veni în România.