Timp de doi ani a muncit pentru a-şi surprinde soţia nevăzătoare! Gestul său a făcut înconjurul lumii
Majoritatea soţilor cumpără, ocazional, un buchet de flori pentru a-şi arăta afecţiunea pe care o poartă soţiilor, însă un bărbat din Japonia a dus acest gest de romantism la cu totul alt nivel. Atunci când complicaţiile cauzate de diabet i-au produs orbirea soţiei sale, domnul Kuroki a decis să planteze un câmp întreg cu flori pentru ea. Grădina sa imensă a ajuns o adevărată atracţie turistică, iar soţia nevăzătoare se bucură de parfumul îmbătător al florilor.
Domnul şi doamna Kuroki plănuiau să plece într-o excursie în jurul Japoniei după ce ar fi ieşit la pensie. După 30 de ani de căsnicie şi o luptă complicată cu diabetul, doamna Kuroki şi-a pierdut vederea. A fost teribil de întristată de gândul că nu va mai putea admira peisajele din timpul excursiei plănuite aşa că a devenit din ce în ce mai retrasă şi a refuzat să mai părăsească gospodăria.
Pentru a-şi înveseli soţia, partenerul său de viaţă a luat o decizie radicală. A petrecut nu mai puţin de doi ani plantând diverse flori pe un câmp din apropiere, sperând că parfumul acestora vor aduce un zâmbet pe chipul soţiei sale şi că, vizitatorii ademeniţi de miros vor veni să îi spună un cuvânt de alinare. Acest lucru se întâmpla cu 10 ani în urmă. În prezent, câmpul cu flori al soţilor Kuroki se bucură de peste 7000 de vizitatori anual.Oamenii admiră peisajul superb şi schimbă câteva cuvinte cu cei doi soţi îndrăgostiţi şi la vârsta a treia.