Moda sus «pe toc»! Anul acesta se poartă pantofii stiletto
Pantofii nu se poartă de nevoie, ci de plăcere. Ei reprezintă un accesoriu care completează ţinuta unei doamne, o ajută să fie mai feminină, mai elegantă. Poţi să-i scoţi în evidenţă, să fie pata de culoare, să-i asortezi, să te joci, dar să nu-i ascunzi.
Potrivit creatoarei de pantofi Ana Pârvan, 2014 este, cu siguranţă, anul stiletto! „Este anul pantofilor extrem de feminini, care scot în evidenţă orice ţinută, fie că vorbim de blugi, fie de o rochie de seară. Culorile sunt tari, precum ciclam, verde crud, orange. În acelaşi timp se poartă şi nude-urile de orice tip, mate sau lucioase", spune specialistul.
Tocurile să fie de minimum 3 cm
Trebuie să faci o diferenţă între încălţările de zi şi cele de seară, între cele de petrecere şi cele de serviciu. Astfel, la birou, e recomandat să alegi pantofi comozi, cu toc de maximum 6-7 cm şi de minimum 3 cm. „Puţine doamne ştiu că, atunci când aleg un toc mai mic de 3 cm, apar durerile de spate. Balerinii fac ca toată greutatea corpului să se lase pe spate şi aşa apar durerile de coloană. De aceea, inclusiv doctorii le recomandă doamnelor să poarte tocuri de 3 cm. Tot din acest motiv, pe vremuri, şi bărbaţii purtau pantofi cu toc de 3 cm", mai spune Ana Pârvan.
Dacă ziua ai purtat tocuri, seara ar fi bine să laşi picioarele să se odihnească şi să alegi încălţări cu talpă joasă (toc de 3 cm). Şi, dacă ziua culorile au fost mai „domolite", seara se poartă pantofii cu forme şi culori speciale, cum ar fi auriu, argintiu, pielea cu inserţii de glitter sau paiete.
Cu ce asortăm pantofii
Pantofii se pot asorta cu hainele, iar geanta să fie în acest caz pata de culoare, sau se pot asorta cu o eşarfă, cu o brăţară şi cu cerceii, geanta fiind aici asortată cu restul ţinutei.
Ana Pârvan lucrează manual încălţările, având o experienţă de aproape 20 de ani în domeniu.