Au turnat beton la pasaj și au murdărit metrourile

Ultima actualizare:

Unde dai şi unde crapă! Muncitorii s-au căznit, ieri, să foreze 18 metri sub pământ pentru pilonul care va susţine Pasajul Piaţa Sudului. Au turnat bentonită la greu, iar substanţa lăptoasă, care arată precum cimentul, a ajuns în tunelul de la metrou. Aşa se face că zece garnituri de tren au intrat în staţie pline de ”noroi”.

Era ora 8.40 când treaba pe şantierul de la Piaţa Sudului era în toi. Muncitorii începuseră să foreze sub pământ, pentru a turna pereţii mulaţi ai pilonului, pe care se va sprijini placa viitorului pasaj. Totul s-a petrecut la 18 metri adâncime sub pământ şi la 5-6 metri distanţă de tunelul de la metrou. Chiar pe viitorul sens de mers pe direcţia Calea Văcăreşti- Strada Niţu Vasile.

Distanţa, pe orizontală, între puţul de foraj şi tunelul metroului este de circa 6 m
Distanţa, pe orizontală, între puţul de foraj şi tunelul metroului este de circa 6 m

Nimeni nu şi-a închipuit că lichidul lăptos, numit bentonită, cu care s-a acoperit groapa, se va scurge chiar pe trenurile care se aflau în mers. Cum a fost posibil? Iată explicaţia!: ”Faptul că au fost nişte infiltraţii arată că în pereţii tunelului sunt fisuri. Posibil că vorbim despre o lipsă de etanşeitate. Sau mai există o variantă. Bentonita a intrat prin ţevile care nu au fost bine dezafectate. Muncitorii au terminat lucrarea, au betonat locul”, a declarat, pentru Click!, Ion Dedu, director la Primăria Capitalei. De frică să nu se mai trezească cu mizeria în tunel, cei de la Metrorex au tapetat tavanul cu tablă. Până s-au dumirit, însă, despre ce este vorba, zece metrouri, care circulă pe Magistrala 2, Pipera-Berceni, s-au murdărit dintr-un capăt într-altul şi au circulat aşa toată ziua. Puteai să juri că au ieşit din şantier. Traficul nu a fost perturbat şi nici vizibilitatea mecanicilor de locomotivă. 

Aşa arătau ieri garniturile de metrou de pe Magistrala 2
Aşa arătau ieri garniturile de metrou de pe Magistrala 2

”Am crezut că e o glumă”

  • Cătălin Pricop, 54 de ani, agent de pază: “Cred că metrourile astea sunt vopsite special, că prea arată toate la fel. O fi o glumă făcută de cei de la Metrorex ca să ne mai înveselim”.

  • Gogu Ene, 55 de ani, muncitor: “Metroul iese şi la suprafaţă şi e posbil ca cineva să fi aruncat cu noroi în el. Ori a trecut pe lângă un tractor şi a fost stropit. Asta cred că s-a întâmplat”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
copiii frumoși ai starurilor colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Bitcoin, criptomonede, portofel virtual FOTO Shutterstock
leu scapat cusca jpeg
1 casa cu numar 1068354929 jpg jpeg
avion prabusit kazahstan captura video jpg
sfantul stefan shutterstock 52549786 jpg
acc suceava jpg
ninsori bosnia captura video jpg
masini politie in mers jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net