Controale și amenzi pentru cei ce nu respectă legea purtării măștii de protecție. Ștrandul lui Borcea, „luat la rost”

Ultima actualizare:
Au fost controale și la metrou
Au fost controale și la metrou

Sâmbătă, 18 iulie , Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Brigada de Poliție Transport Public a desfășurat acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr 55/2020, măsurile de protecție împotriva infectării cu virusul COVID-19, în stațiile și garniturile de metrou, mai multe supermarket-uri și chiar și ștranduri,

În urma verificărilor efectuate, în care au fost implicați și reprezentanți ai jandarmeriei, au fost constatate și aplicate sancțiuni contravenționale, din care 7 pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 55/2020 (purtarea măștii de protecție). Aceste acțiuni vor continua, pentru siguranța cetățenilor și pentru menținerea unui climat de liniște publică.

Autoritățile s-au asigurat că pasagerii poartă măștile de protecție în mod corespunzător
Autoritățile s-au asigurat că pasagerii poartă măștile de protecție în mod corespunzător

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Poliția Sectorului 5, cu sprijinul Poliției Locale, au efectuat verificări cu privire la modul de respectare a măsurilor dispuse pentru prevenirea răspândirii SARS -Cov 2, într-un centru comercial situat în sectorul 5.

S-au prelevat mai multe probe din apă
S-au prelevat mai multe probe din apă

Ștrandul lui Borcea, verificat

În urma verificărilor efectuate au fost constatate și aplicate 23 de sancțiuni contravenționale. Acțiunile vor continua, pentru siguranța cetățenilor și pentru menținerea unui climat de liniște publică.

Mai multe persoane au fost amendate pentru nepurtarea sau purtarea necorespuzătoare a măștii de protecție, dar și în baza legii 12/90, pentru că nu oferă bon fiscal clienților. Și ștrandul lui Cristi Borcea a fost sâmbătă verificat de către autorități și au fost prelevate câteva probe și din apa din piscine.


    S-au prelevat mai multe probe din apă
S-au prelevat mai multe probe din apă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Margareta a României și Florin Enache foto Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Casă tătărească din Dobrogea. Fotografie de Anatole Magrin (© Imago Romaniae)
question 2736480 1280 jpg
preot vasile ioana jpg
shutterstock 1882314418 jpg
Donald Trump la un miting electoral (© Facebook / Donald J. Trump)
ninsori jpeg
Laura Crișan este adusă la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
KV WSCM jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net