Elevii și preșcolarii din Capitală, tratați gratuit în cabinetele stomatologice școlare
Serviciile stomatologice primare cum sunt detartrajul și tratarea cariilor, vor fi asigurate gratuit copiilor din unitățile de învățământ de stat din Capitală. Începând de săptămâna viitoare, cabinetele dentare care funcționează în interiorul școlilor din oraș vor fi dotate cu 50 de unituri stomatologice (scaune dentare) și sterilizatoare profesionale, comandate de primărie anul trecut. În paralel, Primăria Capitalei derulează o campanie de informare în școli pentru a sublinia importanța igienei orale.
Nu mai puțin de 250.000 de elevi și preșcolari din Capitală au acces la 134 cabinete stomatologice care funcționează la nivelul unităților de învățământ din oraș. Multe dintre ele sunt slab dotate pentru a oferi chiar și servicii medicale primare. La 26 martie 2018 vor sosi în Capitală primele unituri stomatologice din lotul de 50, achiziționate de Primăria Capitalei în urma licitației organizate anul trecut. Municipalitatea a atribuit un contract în valoare de 3,2 milioane de lei (cu TVA) pentru 50 de unituri dentare și sterilizatoare, care vor fi folosite în cabinetele stomatologice din școli. Licitația a fost câștigată de o societate din Brașov, care va livra echipamentele medicale în cursul acestui an.
Din cele 202 școli generale și 179 de grădinițe din Capitală, doar 134 de unități dispun de cabinete dentare. Însă, din cele 134, doar 112 sunt funcționale și asigură servicii stomatologice gratuite pentru elevi și preșcolari. Unitățile de învățământ care nu au cabinet propriu sunt arondate unor școli care au, astfel încât toții copiii să beneficieze de servicii dentare gratuite.
Numai că, mai gravă decât slaba dotare a cabinetelor este lipsa personalului de specialitate. În prezent, rețeaua Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) se bazează pe serviciile a 107 medici stomatologi și 59 de asistente.
Campanie de informare în școli
Municipalitatea, ASSMB, Colegiul Medicilor Dentiști din București și Inspectoratul Școlar București derulează în prezent o campanie de informare în școli cu scopul de a-i familiariza pe copii cu periajul dentar și pentru a sublinia importanța igienei orale. Din 12 martie și până acum, 21.000 de copii din 97 de școli au fost instruiți la ore de stomatologi din rețeaua ASSMB. Cei mici au aflat cum se face periajul dentar corect, cât de des trebuie să se spele pe dinți și de ce e important să evite consumul excesiv de dulciuri. Campania se adresează, deocamdată, copiilor din grădinițe și din clasele 0-IV, urmând ca anul viitor proiectul să fie extins și la nivelul claseor de gimnaziu.
La finalul campaniei din acest an (jumătate lunii iunie), autoritățile speră să-i facă pe copii să înțeleagă necesitatea igienei orale. În paralel, se urmărește colectatea de date referitoare la sănătatea orală a preșcolarilor și elevilor, pentru a estima prevalența afecțiunilor stomatologice și a tulburărilor de dentiție.