Bucureşti împlineşte 560 de ani. Generalul Barbu Vlădoianu a fost primul din cei 81 de primari ai Capitalei
Bucureștiul a avut, până în prezent, 81 de primari ai orașului, primar general, cum îi spunem astăzi. Primul pe această listă a fost generalul Barbu Vlădoianu, unul dintre oamenii de încredere ai domnitorului Al.I. Cuza, cu două mandate, în perioada august 1864 – octombrie 1865 şi decembrie 1872 – mai 1873. Deși scurte, mandatele lui Vlădoianu au însemnat începuturile modernizării „orașului lui Bucur”, ce astăzi împlinește 560 de ani de la prima atestare documentară.
Dacă ne-am întoarce în timp, pe la începuturile domniei lui Alexandru Ioan Cuza, am descoperi o urbe a Bucureștiului micuță, plină de verdeață, grădini și noroaie, într-un contrast ce, parcă, a însoțit mereu istoria Capitalei. O capitală a cărei denumire nu a fost nici acum clarificată, chiar dacă la nivel popular și tradițional s-a impus legenda ciobanului Bucur care și-ar fi adus turmele de oi la păscut în preajma râului ce străbate actualul oraș ori, în altă versiune, ar fi trăit o poveste de iubire sfârșită tragic cu Dâmbovița, frumoasa fiică a unui tăietor de lemne foarte sărac. Dar să revenim la Bucureștii din vremea lui Cuza și Vlădoianu. Odată cu reorganizarea serviciului de statistică de către Dionisie Pop Marţian, tot în vremea lui Cuza, recensământul făcut în 1860 indică un număr de 121.734 locuitori, dintre care 67.482 „agricultori şi de profesii libere”, 30.394 „meseriaşi”, 769 „fabricanţi” şi 23.089 „comercianţi” sau negustori. De asemenea, erau înregistrate 16.263 clădiri din zid, 2.184 din lemn şi 4.992 din pământ.
Orașul era plin de mahalale, termen venit din limba turca, ce până spre jumătatea secolului 19, desemna un cartier, indiferent dacă acesta era de margine, de periferie sau central. Se simțea nevoia unei schimbări majore și în organizarea și administrarea urbei. Așa se face că, la 7 august 1864, a fost înființată Primăria oraşului Bucureşti, după modelul francez. Prin aplicarea noii Legi comunale a domnitorului Alexandru Ioan Cuza – prin care Bucureştiul a fost declarat „Comuna urbană a judeţului Ilfov” - vechiul „sfat orăşenesc” este înlocuit cu un Consiliu comunal, iar în locul Magistratului se instituie Primăria. Practic, fostul preşedinte al sfatului se numea acum primar şi era ales din rândul consilierilor (vechii „mădulariˮ ai sfatului orăşenesc). Primul primar ales al Capitalei şi, totodată, mâna dreaptă a domnitorului A. I.Cuza a fost generalul Barbu Vlădoianu, care a avut două mandate: în perioada august 1864 - octombrie 1865 şi decembrie 1872 - mai 1873. Era născut în 1812, într-o familie boierească din Oltenia, care avea în stăpânire moşia Vlădoaia. Prima decizie importantă pe care a luat-o Vlădoianu din fotoliul de primar a fost să desfiinţeze morile de apă de pe malurile Dâmboviţei.
Orașul avea aproape 122.000 de locuitori în anul 1860
În luna mai 1864, fusese una dintre cele mai mari inundaţii din Bucureşti, provocate de apele Dâmboviţei, mai multe mahalale (Antim, Broşteni, Izvor) fiind acoperite de ape, ce atingeau şi doi metri. În anul următor, mai exact în martie 1865, se produc noi şi catastrofale inundaţii, care afectează întreaga ţară, nu numai Capitala. Se spune că, în unele zone ale Bucureştiului, apa a atins nivelul de trei metri, iar numărul sinistraţilor a fost foarte mare. Însuși Alexandru Ioan Cuza, dar și Vlădoianu, s-a implicat mult în organizarea operaţiunilor de salvare a oamenilor care se suiseră pe acoperişurile caselor pentru a se feri de furia apelor şi i-a ajutat, apoi, să-şi refacă locuinţele. În acea primăvară este dată şi legea prin care sunt înlăturate de pe cursul râului Dâmboviţa morile cu stăvilare, zăgazurile, podurile cu picioare şi alte obstacole provocatoare de inundaţii. În primele luni de mandat, Vlădoianu a înfiinţat şi primul corp de pietrari al Primăriei Capitalei și e început acestora un amplu şi lung program de pietruire a străzilor din Bucureşti. De altfel, în cel de-al doilea mandat, primarul Vlădoianu a dispus începerea lucrărilor de pavare a Podului Mogoșoaia (al cărui nume a fost schimbat, din 1878, în Calea Victoriei). Gresia şi granitul au fost aduse din Scoţia, însă lucrările au mers greu şi au dat naştere la procese, pavarea fiind terminată abia în anul 1872. La 1 septembrie 1865 a fost semnat contractul de concesiune catre societatea engleză Trevor Barklay pentru construirea liniei ferate Bucuresti - Giurgiu, prima linie ferata de pe teritoriul de atunci al Romaniei. La sfârșitul lunii decembrie 1872, în cel de-al doilea primariat al lui Vlădoianu, a fost dată în exploatare prima linie de tramvai cu cai („tramcar"), ce lega Gara Târgoviștei (actuala Gară de Nord), de Bariera Moșilor, pe un traseu ce străbătea, printre altele, Calea Târgoviștei (azi, Calea Griviței), Podul Mogoșoaiei (azi, Calea Victoriei), trecând prin fața Teatrului cel Mare, strada Academiei, Colței (actualul Bd. IC Brătianu), Piața Sf. Gheorghe, apoi spre Bariera Moșilor. Tramcarurile transportau atât călători, cât și mărfuri, iar taxarea se făcea pe kilometru parcurs.
A înființat Oficiul Stării Civile, dar și prima linie de tramvai din urbe
Odată cu înfiinţarea Primăriei Capitalei, în primul mandat al lui Vlădoianu, începe şi dezvoltarea industrială a oraşului: se înfiinţează Manufactura de tutun (1864), Fabrica de foiţe de ţigări – sau „cărticeleˮ cum li se spunea atunci (1864) şi Fabrica de bazalt artificial Cotroceni (1865). Tot în perioada lui a fost dat în folosință Spitalul Colentina. La 18 noiembrie 1864, în ședinta Consiliului Comunal al orașului s-a aprobat noua stemă a Capitalei, având ca element principal imaginea Sf. Dimitrie, care devenise patronul orașului după aducerea și păstrarea la Mitropolie a moaștelor Sf. Dimitrie Basarabov. În 1865, tot în mandatul lui Vlădoianu, a fost înființat Oficiul de Stare Civilă. Până în acel moment, actele de stare civila ( de botez, căsătorie și deces) se întocmeau și se păstrau la bisericile la care se efectua slujba religioasă ce însoțea evenimentul respectiv. O măsura a cărei actualitate nu s-a pierdut nici astăzi, dar care a stârnit în zilele noastre vii controverse, a fost decizia de exterminare a câinilor vagabonzi de care Bucureștiul era mai mult decât plin. Iar pentru asta, Barbu Vlădoianu alocă o suma destul de mare. de 15.000 de lei pe an, ce includea și leafa de 300 de lei pe lună a unui „comisar” care să gestioneze problema. Este bine de știut că banii alocați pentru uciderea patrupedelor erau cât toate cheltuielile dintr-un an pentru întreținerea sediului Primăriei și cu 50% mai mari decât cheltuielile cu hrana polițiștilor.
În ciuda rezultatelor și inițiativelor sale pline de intenții bune și a popularității de care s-a bucurat, la acel moment, în rândul bucureștenilor, Vlădoianu a dispărut, treptat, din „primul rând” al istoriei primarilor Capitalei. A murit în 1876, la 64 de ani și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu. În prezent, probabil singura dovadă de recunoștință și de neuitare a bucureștenilor actuali față primul primar al urbei lor, este faptul că o stradă din sectorul 1 îi poartă numele.
