Preot, despre reacția la incendiul din Colectiv: E nerușinat și josnic
Incendiul de vineri, 30 octombrie, din clubul bucureștean Colectiv, în urma căruia 30 de tineri și-au piedut viața, iar alți 137 au fost internați în spital, a provocat reacții șocante din partea mai multor reprezentanți ai Bisericii. Mitropolitul Banatului, de pildă, a arătat cu degetul spre sărbătoarea de Halloween. Au fost însă și voci care au criticat asemenea declarații. ”Este un comportament nerușinat și josnic”, a spus părintele Vlad Andrei Cruciatu, de la Parohia „Sf. Parascheva” Bogdănești.
Reacția părintelui Vlad Andrei Cruciatu vine în contextul în care pe rețelele de socializare circulă mai multe opinii critice la adresa celor care erau prezenți vineri seară în clubul Colectiv pentru lansarea albumului unei trupe rock.
”Ultimele evenimente, oricât de tragice ca dimensiuni ar fi, nu mă pot întrista mai mult decât atitudinea unor creștini ortodocși, și nu numai. Batjocoresc fără nici un pic de rușine moartea groaznică a unor oameni. Indiferent cine ar fi acei oameni, ce au făcut, un bun creștin nu se poate bucura grotesc de moartea unor ființe, unor creații ale Domnului. Nu știu acum cine-s mai răi, cei care-și pun măști cu demoni, ori cei care se comportă ca niște demoni, tot având pe Dumnezeu în cuvinte.
Cine-s mai răi? Cei ce sărbătoresc Halloween-ul sau cei aruncă cu dispreț și batjocoră în moartea unor oameni, profitând de tragedie să-și exprime propriile idei. Indiferent pentru ce militezi, astăzi trebuie să învățăm să ne apropiem aproapele, să fim oameni, înainte de toate. Este un comportament nerușinat și josnic! Să ne rugăm pentru cei plecați dintre noi, nu să-i judecăm noi, pământenii!”, a scris părintele Vlad Andrei Cruciatu, de la Parohia „Sf. Parascheva” Bogdănești pe contul său de Facebook.
La o zi după tragedia din clubul Colectiv, mitropolitul Banatului arata cu degetul spre sărăbătoarea de Halloween.
„Nouă nu ne este dat a-i judeca pe acei tineri. Pe noi, cei care suntem părinţii lor, ar trebui să ne judecăm pentru a vedea dacă am făcut tot ce este posibil pentru ca ei să nu îşi petreacă timpul într-o asemenea locaţie. Se spune că trupa aceea, care îşi lansa albumul avea una din melodii Ziua în care voi muri. Nu putem vorbi de nişte tineri care nu credeau în Dumnezeu.
Erau oameni care aveau dimensiunea morţii şi a vieţii de dincolo, dar cred că dincolo de elementele acestea materiale şi arhitectonice în care s-a petrecut tragedia, se vede şi efectul sărbătorilor acestea, care nu sunt în tradiţia noastră românească. Nu cred că la Sărbătorile noastre de Crăciun, de Paşte de Sfânta Marie se întâmplă asemenea lucruri. Eu cred că trebuie să le arătăm tinerilor ce să aleagă, din ce flori să culeagă polenul acesta al veşniciei. Eu nu îi învinuiesc pe ei, ci mă învinuiesc pe mine pentru că eu sunt acela care nu i-am luat întodeauna de mână să îi duc pe calea Raiului”, a declarat ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului.
Vineri, 30 octombrie, un incendiu puternic a izbucnit în clubul Colectiv din Capitală în jurul orelor 22.20. Buretele care a fost folosit la izolarea fonică a clubului s-a aprins de la una din artificiile folosite de organizatorii evenimentului de lansare a celui mai recent album al trupei Goodbye to Gravity.
Focul s-a întins în câteva secunde, iar cei aproape 500 de spectatori au fost prinși ca într-o capcană. Clubul avea o singură ușă de acces liberă, celalaltă ieșire fiind blocată cu un perete de boxe. 27 de morți a fost bilanțul tragediei până sâmbătă dimineață, însă numărul victimelor a crescut la 30 după ce trei tinere au pierdut lupta pentru viață pe patul de spital. Conform primelor date ale autopsiei, victimele au murit intoxicate cu monoxid de carbon și alte gaze toxice. Alte 137 de persoane sunt acum internate în spitalele din București, cu arsuri și intoxicații. Dintre acestea, 80 sunt în stare critică și foarte gravă.