Serial Click! Palatul Cotroceni, de la case domnești la Președinția Republicii
Istoria Curților Domnești și a Palatelor Regale din București nu ar fi completă fără Palatul Cotroceni, Cotroceniul fiind, de fapt, reședința din România cu cea mai îndelungată folosință, de la finalul secolului 17 și până azi, când găzduiește, într-o aripă nouă, sediul Administrației Prezidențiale. Dar palatul în care au locuit Regele Ferdinand și Regina Maria este, de fapt, clădirea ce adăpostește, din 1991, Muzeul Național Cotroceni.
Cotroceniul este, probabil, una dintre cel mai frumoase zone din Capitală unde se putea ridica o reședință domnească. Pe dealul Cotroceni se afla, încă din secolul 16, un vechi schit călugăresc, numit Schitul Cotrocenii cei de Sus. Cotrocenii de Jos era denumirea satului de cărămidari, aflat la baza dealului. Numele locului este unul de factură veche, "cotrocean" însemnând "ascuns", "tăinuit", iar "a se cotroci" având înțelesul de "a se ascunde", "a se refugia". Cotrocenii devin proprietatea lui Şerban Cantacuzino în anul 1660, drept răsplată pentru serviciile deosebite aduse domnitorului Gheorghe Ghica. Din pricina mai multor intrigi politice, Şerban Cantacuzino a intrat în posesia moşiei de la Cotroceni abia în 1671.
Prigonit de Vodă Duca, ce-l vedea ca pe un rival la tronul țării, Cantacuzino se ascunde vreme de trei zile la moșia din Cotroceni și face legământ că, de va scăpa cu viață, va ridica aici o mănăstire și o biserică. După ce ajunge domnitor, în 1678, Cantacuzino se ține de jurământ, lucrul la ele fiind gata în 1682. Mănăstirea a devenit una dintre cele mai înstărite din Țara Românească, iar casele domnești au devenit loc de refugiu la răcoare în perioada arșițelor de vară ce loveau Capitala, așa cum proceda și urmașul lui Cantacuzino la domnie, Constantin Brâncoveanu.
În vremea lui Cuza, „Domnul Unirii” prefera, la rândul lui Cotroceniul, el locuind aici împreună cu Elena Doamna și folosindu-l ca reședință de vară, cea permanentă fiind în Casa Golescu de pe Podul Mogoșoaiei, viitoarea Calea Victoriei. Carol I, la rândul lui, a locuit în casele domnești ale Cotroceniului aproape două decenii, alături de soția lui, Regina Elisabeta. până la ridicarea Palatului Regal din Calea Victoriei, inaugurat în 1885. După aceea, Carol I a dat ordin de dărâmare a vechilor case din Cotroceni și construirea unui palat modern în care să locuiască urmașii săi, Prințul Moștenitor Ferdinand și Prințesa Maria. Lucrările au durat trei ani, între 1893 – 1896, cel care s-a ocupat de planurile palatului fiind arhitectul francez Paul Gottereau, cel care se ocupase și de construcția Palatului Regal de pe Calea Victoriei. Treptat, personalitatea viitoarei Regine Maria și–a impus preferințele estetice și în arhitectura și decorarea palatului, ea modificând, în timp, multe dintre spațiile inițiale ce purtau amprenta stilului mult prea sobru al Regelui Carol I.
În perioada 1913 – 1915 este amenajată o nouă aripă a Palatului, cea nordică, de către arhitectul român Grigore Cerchez. Imediat după moartea Regelui Carol I, la 10 octombrie 1914, este amenajată şi o sufragerie în stil neo-românesc, unul desprins din cel brâncovenesc. Era, în epocă, o încercare de a demonstra că Regele Ferdinand are o strânsă legătură cu domnitorii, cu voievozii Principatelor Române, iar acest stil a fost mult promovat de Regina Maria. De altfel, în 1925 ea amenajează Salonul Cerchez, prin unirea Marelui Salon de Recepţii şi a Marii Sufragerii de Gală, de către arhitectul cu acelaşi nume, care a îmbinat perfect stilul muntesc cu cel moldovenesc. Carol al II-lea și Mihai I – acesta cu excepția perioadei de copilărie - în schimb, nu au folosit Palatul Cotroceni prea des, preferând să stea în Palatul Kiseleff (fosta casă ridicată de Al. Candiano-Popescu și cumpărată în 1909 de Carol I a nu se confunda cu Palatul Elisabeta, construită în 1936 ca reședință pentru Printesa Elisabeta, viitoare Regină a Greciei, sora lui Carol al II-lea și prima născută dintre fiicele Regelui Ferdinand și al Reginei Maria), mai ales că cel din Cotroceni a suferit avarii importante după cutremurul din noiembrie 1940.
Vechiul palat găzduiește Muzeul Național Cotroceni
După venirea comuniștilor la putere, între 1950 – 1976, clădirea a fost transformată în Palatul Pionierilor, multe generații de bucureșteni având ocazia să intre în spațiile ocupate cândva de regi și regine, dar fără a ști exact istoria acelei frumoase clădiri. După cutremurul din martie 1977, Palatul a intrat într-un vast proces de reconstrucție și refacere, din fericire arhitectul Nicolae Vlădescu respectând stilul inițial folosit de Gottereau și Cerchez. Tot atunci, între 1980 și 1986 a fost ridicată și o nouă aripă, cea care găzduiește azi Administrația Prezidențială și unde, se pare, Ceaușescu ar fi intenționat să stea. Din păcate, în 1984, dictatorul comunist a ordonat dărâmarea vechii biserici a lui Cantacuzino, peste trei secole de credință, artă și istorie fiind puse la pământ într-o singură noapte. Biserica a fost reconstruită, după 1990, chiar pe locul celei dispărute, și redeschisă credincioșilor din octombrie 2009. Vechiul Palat ridicat de Carol I și modificat de Regina Maria adăpostește, din 1991, Muzeul Național Cotroceni. Loc încărcat de istorie, Cotroceniul rămâne o reședință majoră pentru exercitarea autorității domnești, regale și, acum, prezidențiale, în România, așa cum a fost încă de acum 350 de ani, de pe vremea lui Șerban Cantacuzino.
