Super-metroul a ajuns în România pe calea ferată

Ultima actualizare:
În ediţia din 19 septembrie, Click! a scris despre  noile metrouri
În ediţia din 19 septembrie, Click! a scris despre noile metrouri

S-au lăsat aşteptate, nu glumă! Deşi ar fi trebuit să sosească în ţară în urmă cu trei luni, garniturile de metrou CAF au intrat abia luni pe teritoriul românesc. Chiar şi aşa, mai avem de aşteptat cel puţin până în primăvară ca să ne plimbăm cu ele.

În sfârşit vom circula şi noi precum cetăţenii din marile capitale europene! Vestea bună e că două dintre garniturile de metrou produse de compania spaniolă Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) urmează să sosească zilele acestea în Capitală. Convoiul cu cele două rame de metrou a ajuns, luni dimineaţă, în Vama Curtici şi a pornit spre Capitală tot pe calea ferată, aşa cum a pornit din Spania. "Deocamdată, nu ştim când vor ajunge în Capitală şi nici când vor intra în probe. Imediat ce vom avea informaţii vă vom anunţa", ne-au declarat reprezentanţii Metrorex.

Garniturile au fost aduse din Spania pe calea ferată

simeon stalpnicul png

Interiorul este modern, există locuri pentru persoanele cu handicap, dar şi pentru biciclete

simeon stalpnicul png

Vestea proastă este că după ce vor ajunge în Bucureşti, trenurile trebuie să treacă printr-o serie de teste şi să circule goale mai bine de 20.000 de kilometri pentru a putea lua apoi călători. Asta înseamnă că ne vom putea bucura de ele în cel mai bun caz în primăvara anului viitor. Noile metrouri vor rula cu o viteză maximă de 80 de kilometri la oră, au o capacitate de 1.200 de pasageri şi un coridor liber de-a lungul întregului tren care măsoară 144 de metri lungime.

În ediţia din 19 septembrie, Click!a scris despre noile metrouri


    În ediţia din 19 septembrie, Click! a scris despre  noile metrouri
În ediţia din 19 septembrie, Click! a scris despre noile metrouri

Metrorex plăteşte 97 milioane de euro (fără TVA) pentru 16 trenuri, care le vor înlocui pe cele vechi. Primele patru garnituri sunt fabricate în Spania, iar celelalte urmează să fie asamblate la Atelierele CFR Griviţa.

Dotările trenurilor

* difuzoare exterioare pentru informare călători;* afişare direcţie de mers şi pe lateralul trenului;* avertizare vizuală închidere uşi şi pe exteriorul trenului;* loc special pentru biciclete;* amenajare specială pentru persoane cu dizabilităţi;* marcaj Braille pe butoanele de deschidere a uşilor;* 6 scaune în plus;* WiFi;* faruri cu xenon în loc de halogen.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
casa din care se auzeau zgomotele jpg
Insomnie jpg
targ craciun sibiu 2 jpg
shutterstock 1940409940 jpg
pufuleti jpeg
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Litoral Marea Neagra foto Ovidiu Oprea png
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net