Teatrul Național, altă Mărie, aceeași pălărie. Cum s-a transformat clădirea teatrului în 40 de ani
Pentru un tânăr care merge la teatru din Paști în Crăciun, clădirea în formă de pălărie a lui Caragiale din buricul Capitalei e kilometru zero al teatrului bucureștean. Însă, actualul sediu al Teatrului Național, din Piața Universității, a fost construit în anii ’70, după o lungă perioadă de pribegie a teatrului original.
Istoria Teatrului Național din București începe în 1836, când doi mari oameni de cultură ai țării, Ion Heliade Rădulescu și Ion Cîmpineanu, au avut viziunea edificării unui templu al teatrului românesc. Proiectul imaginat de ei este avizat de domnitorul Alexandru Ghica, însă primele demersuri se fac în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu. Locul ales pentru edificarea teatrului, „o băltoacă mare, verde-neagră, în care orăcăiau broaștele, pe când rețele se bălăceau în șanțurile largi de-a lungul Podului” (Podul Mogoșoaiei, actualmente Calea Victoriei). Clădirea este finalizată în 1852, cu mari sacrificii financiare, și inaugurată cu piesa „Zoe sau Amantul împrumutat”. „Acela a fost un teatru clasic și popular. A fost bombardat de nemți în 24 august 1944, în timpul asaltului asupra Capitalei. Voiau să doboare Palatul Regal și Palatul Telefoanelor, iar teatrul era la mijloc. Au lovit planșeul, însă am mărturia lui Pompiliu Macovei, arhitectul Capitalei în anii ’50, conform căreia clădirea nu a fost afectată grav și putea fi refăcută”, își amintește istoricul Dan Falcan. Comuniștii s-au folosit, însă, de acest prilej pentru a dărâma teatrul, iar ceea ce a mai rămas azi în picioare e doar fațada, integrată inspirat în actualul hotel Novotel.
Până la începutul anilor ’70, actorii fără teatru și-au ținut reprezentațiile în sălile de spectacole ale unor licee bucureștene (Sf. Sava și Matei Basarab), dar și în sediile teatrelor Odeon, Ion Creangă și Mic. În forma actuală, teatrul funcționează din 1973, fiind opera arhitecților Romeo Belea, Horia Maicu și Nicoale Cucu. Sala Mare, Sala Mică și Sala Atelier au fost construite pentru actorii bucureșteni care își țineau reprezentațiile „în deplasare”.
Reprezentația aleasă pentru inaugurare a fost „Simfonia patetică, de Aurel Baranga”, la care s-au adăugat ultimele două acte din drama istorică „Apus de soare”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea.
Conform conducerii Teatrului Național „I.L.Caragiale”, familia Ceaușescu a fost la inaugurare, însă a fost și ultima dată când a călcat pragul acestui teatru.
Simbolul ales pentru reprezentarea teatrului bucureștean, pălăria lui Caragiale, n-a fost pe gustul tovarășului Ceaușescu. Dictatorul a profitat de incendiul din 1978, care a cuprins și distrus Sala Mare, pentru a-și impune voința și „viziunea” artistică. Astfel, a cerut remodelarea interioarelor și acoperirea neinspiratei pălării cu o fațadă de inspirație coreeană sau chineză. În 1983, teatrul începe să aibă altă formă.
În martie 2011, după îndelungi dezbateri și controverse, clădirea intră într-o amplă lucrare de consolidare și restaurare, prilej cu care suferă din nou transformări. În primul rând se renunță la hidoasa fațadă, grea de 1.200 de tone, care afecta rezistența la seism a întregii clădiri. Teatrul revine la forma inițială, de pălărie a lui Caragiale. O nouă sală de spectactacole este amenajată. Conducerea Teatrului, sub bagheta lui Ion Caramitru, și-a dorit o sală de tip transformabil, funcțiune asigurată de un pachet de gradene cu scaune compacte pe şiruri, de un sistem de ştăngi amplasat pe aproape toată suprafaţa sălii, destinat reflectoarelor sau elementelor de agăţat, de elemente de pardoseală din lemn de scenă, care asigură o amplasare diferită a scenei pe suprafaţa sălii.
Sala Mare a devenit mai mică, în sensul că de la 1.150 de locuri au rămas 815, dar a beneficiat de o acustică mai bună. Sala Studio, care aparținea Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian”, a revenit la TNB după 20 de ani. Sala Amfiteatru, creată în urma modificărilor din 1983, a fost desființată, însă alte două săli au fost create, dintre care una e folosită doar pentru repetiții. Noul Teatru Național a fost inaugurat în aprilie 2015, după patru ani de lucrări. Peste 60 de milioane de euro s-au cheltuit pentru transformarea instituției de cultură.