INTERVIU EXCLUSIV! Vânătorii de mituri vor să plece pe Lună!
Îi urmăreşti cu sufletul la gură, în fiecare săptămână, curios să afli dacă legendele pe care le auzeai în copilărie sunt adevărate. Experimentele celor care vânează miturile tinereţii tale te binedispun şi, de cele mai multe ori, te distrează fantastic. Adam Savage, 45 de ani, şi Jamie Hyneman, 56 de ani, sunt cei doi prezentatori ai emisiunii "Vânătorii de mituri" de la Discovery Channel.
Adam şi Jamie se află deja la al nouălea sezon al emisiunii lor, care se ocupă exclusiv cu testarea miturilor urbane. Emisiunea lor se difuzează în toată lumea şi are un succes enorm. Click! a reuşit, în exclusivitate, să stea de vorbă cu cei doi despre preferinţele lor în materie de mituri şi ştiinţă. Iată ce ne-au răspuns:
Click!: A cui a fost ideea emisunii "Vânătorii de mituri" ?
Jamie Hyneman: Totul a pornit de la un interviu despre luptele între roboţi, la care participam şi noi. Câţiva ani mai târziu, când ne-a venit ideea acestui program, am filmat un prim episod. Nouă nu ni s-a părut, la început, că avea să iasă cine ştie ce, dar iată că a prins!
Programul vostru se bucură de mult succes în România, iar oamenii iau foarte în serios rezultatele la care ajungeţi cu testele voastre. Acum câţiva ani, cred, aţi aruncat în aer o betonieră. Aş spune că a fost cea mai mare explozie pe care aţi prezentat-o vreodată în programul vostru. Vreau să vă întreb, la modul foarte serios: v-aţi gândit vreodată să inventaţi chiar voi nişte mituri, doar ca să faceţi lucrurile să arate mai spectaculos ? Ştiţi cum se spune: artiştii sunt în stare să facă orice, de dragul spectacolului...
Jamie Hyneman: Categoric, nu am face niciodată aşa ceva ! La un moment dat, ne-am gândit să generăm o poveste ca să vedem dacă am reuşi să o propagăm online, ca pe o legendă urbană... Să plantăm nişte "seminţe" pe Internet şi apoi să le urmărim cum se evoluează într-o legendă urbană. Dar nu am făcut aşa ceva niciodată ! Suntem foarte stricţi în ceea ce facem şi vrem să ne asigurăm că miturile pe care le testăm sunt reale şi nu există nimic falsificat.
Există lucruri pe care le consideraţi adevărate, deşi nu le puteţi demonstra ? Aveţi vreun mit personal pe care nu l-aţi supune niciodată unui test?
Adam Savage: Nu cred că mi-a mai pus cineva această întrebare vreodată, ceea ce e o adevărată surpriză pentru mine. Noi am spus dintotdeauna că, dacă am avea suficient timp şi bani, am pleca pe Lună şi ne-am întoarce cu o bucată dintr-un echipament lăsat de misiunile Apollo, ca să demonstrăm că omul a mai fost deja pe Lună. Ce considerăm că e adevărat, chiar dacă nu avem nicio dovadă ? Nu sunt convins că pot găsi atât de repede un răspuns pentru întrebarea asta... Nu, am găsit ! Chiar am găsit un răspuns ! Sunt convins că există viaţă şi în alt loc din Univers, în afară de Pământ.
Care a fost cel mai neobişnuit experiment pe care l-aţi încercat vreodată în programul vostru?
Adam Savage: Avem rezultate care ne iau tot timpul prin surprindere. Acum câţiva ani, testam o poveste despre un tip care s-a îmbătat atât de rău, încât a decis că nu putea conduce maşina până acasă, aşa că şi-a convins un prieten să îl ducă acasă. Singura problemă era că prietenul era orb, dar omul nostru s-a gândit că amicul lui era orb şi treaz, deci ar primi doar o amendă pentru că a condus - nu o amendă pentru că a condus beat. Am testat povestea legându-ne la ochi şi încercând să conducem maşina.
Am obţinut un oarecare succes, cu ajutorul unor instrucţiuni primite de pe bancheta din spate. Pe urmă am găsit un nevăzător - şi primul rezultat surprinzător a fost că omul nostru s-a descurcat mai bine decât mine sau Jamie. De ce? Fiind nevăzător, se pricepea foarte bine să urmeze instrucţiunile primite, ca să se poată mişca prin lume. Însă al doilea aspect - şi cel mai amuzant - al întregii poveşti a fost că, pentru a copia întru totul povestea noastră, Jamie s-a îmbătat şi s-a urcat pe bancheta din spate a maşinii, de unde a început să îi dea instrucţiuni şoferului nevăzător. Şocant este că indicaţiile date de Jamie la beţie l-au făcut pe şoferul nevăzător, deşi treaz, să conducă şi el ca şi cum ar fi fost beat.
Cum selectaţi miturile pe care le testaţi? Ce anume face ca un anume mit să fie mai bun decât altul, pentru a fi demontat?
Jamie Hyneman: Ar fi mai multe aspecte... În primul rând, încercăm să găsim lucruri care ni se par interesante. Căutăm lucruri care ar putea avea rezultate neobişnuite sau neaşteptate. Şi lucruri cu care să ne putem distra pe cinste!
Aţi întâlnit vreodată un mit pe care să vă doriţi să îl puteţi demonstra ? Un mit pe care, în final, l-aţi spulberat, deşi în taină v-aţi fi dorit să fie adevărat?
Adam Savage: Da. Un mit al pescarilor susţine că pe o barcă de pescuit, în condiţii extreme, când cablurile sunt solicitate la maximum şi ajung să cedeze, un asemenea cablu care se rupe poate să reteze un om în două. Sincer, nu există pescar pe lume care să nu creadă că acest mit e absolut adevărat. Noi am căutat multe dovezi, am studiat cazuri de accidente produse pe ambarcaţiuni, la pescuit, şi ni s-a părut că ar putea fi adevărat. Astfel, am început experimentul şi am întins cablurile de pe ambarcaţiunea pe care o foloseam, astfel încât să îşi folosească până la 80% din forţa lor de rezistenţă, după care le-am tăiat cu un mecanism hidraulic. Înfăşurasem cablul în jurul unui pilon enorm, ca să se rupă ca un bici. Apoi am aşezat carcase de porci întregi pe traseul pe care urma să treacă acel cablu. În plus, am folosit cabluri de diverse grosimi. Şi totuşi, după mai multe ore de încercări, nu am reuşit să obţinem nici un porc "retezat". Cablurile nu au reuşit să cresteze pielea animalelor. Le-au fracturat coastele, dar nu le-au despicat corpul în două, aşa cum ne-am fi aşteptat noi.
Apoi, când am reluat dovezile pe care le aveam, am înţeles că niciuna dintre poveştile iniţiale nu era ceea ce se cheamă "informaţie la prima mână", erau doar poveşti spunse din gură în gură. Deci, iată un exemplu de mit care ne-a entuziasmat. Chiar credeam că o să despicăm animalele respective în două ! De fapt, am fost obligaţi să concluzionăm că mitul nu era real şi că lucrurile nu s-au întâmplat niciodată aşa cum le prezentaserăm noi iniţial. Niciodată un cablu care a cedat şi s-a rupt nu a ajuns să reteze în două un corp. Trebuie să recunosc că eu am fost puţin dezamăgit de rezultat...
Care a fost cel mai periculos experiment pe care l-aţi făcut în cadrul emisiunii "Vânătorii de mituri"?
Adam Savage: Pentru mine, personal, cred că a fost experimentul în care trebuia să ies dintr-o maşină care căzuse sub apă. Eu şi Jamie am încercat să pregătim acest experiment astfel încât aproape oricine l-ar fi încercat să fie totuşi în condiţii de siguranţă. Acesta era obiectivul nostru: să nu fie nevoie să folosim pentru experiment cine ştie ce expert cu cunoştinţe speciale, ci să poată participa orice om obişnuit. Dar acest episod cu maşina scufundată ne-a cam speriat, iar în final trebuie să recunosc că ne-a ieşit doar fiindcă amândoi ne-am gândit la absolut toate "scenariile" posibile. În plus - şi acesta e aspectul cel mai important - ne-a ieşit fiindcă eu nu m-am panicat. A fost însă puţin cam mult pentru siguranţa mea. Acum e bine că ştim unde să tragem linie, fiindcă nici unul dintre noi nu îşi doreşte să mai ajungă vreodată atât de aproape de limita aceea.
Dintre toate miturile distruse, care e preferatul vostru? Există vreunul care s-a dovedit a fi mult mai interesant pentru telespectatori? Care v-a ieșit mai spectaculos decât v-ați fi așteptat inițial?
Adam Savage: Așa ceva e aproape imposibil de spus... Până la ora asta, am făcut aproape 220 de ore de program, în mai bine de 10 ani. Asta înseamnă cam 650 de mituri. Și am găsit câte ceva care ne-a plăcut la fiecare dintre ele. Din toate experimentele pe care le-am făcut, am învățat să ne bazăm pe intuiția noastră și asta e incredibil ! Și încă nu ne vine să credem că facem meseria asta zi de zi !
Care a fost mitul care v-a surprins cel mai tare, când aţi descoperit că era fals?
Adam Savage: Ce mit ne-a surprins cel mai tare, când am descoperit că era fals ? O să răspund, într-un fel, "pe ocolite". Eram în Africa, unde filmam un material cu marele rechin alb, acum câţiva ani. A izbucnit o furtună şi n-am mai reuşit să ieşim în larg, la filmare. A fost un dezastru din punctul de vedere al producţiei, fiindcă ar fi trebuit să filmăm în fiecare zi. Deplasarea respectivă s-a dovedit a fi foarte scumpă.
Aşa încât am decis să pornim spre interiorul continentului, fiindcă eram în Africa, şi să încercăm să aflăm dacă elefanţilor le e cu adevărat frică de şoareci. Ne gândeam că o să ne iasă doar ceva de umplutură, câteva minute, cât să ţinem ecranul ocupat în timp ce aşteptam să ne putem întoarce din nou la rechini. Dar în final am ajuns să dovedim că, deşi elefanţii probabil că nu se tem cu adevărat de şoareci, sunt foarte atenţi când sunt în apropierea lor. Efectiv, am urmărim nişte elefanţi care... Cred că expresia cea mai bună aici ar fi că "se fereau" de şoareci. Efectiv, elefanţii mergeau cu foarte mare atenţie pe lângă şoarecii pe care îi aşezam în calea lor. Niciunul dintre noi nu se aştepta să se întâmple aşa ceva.
