Acest băieţel trăieşte cu jumătate de inimă. Povestea lui te va face să lăcrimezi
Băieţelul din imaginile de mai jos are o poveste extrem de tristă şi suferă mai mult decât ne putem imagina.
Camilo s-a născut la sfârşitul lunii ianuarie a anului trecut cu o afecţiune foarte rară: sindrom sindromul hipoplastic cardiac stâng, o afecțiune rară congenitală de inimă, care lasă ventriculul stâng al inimii grav subdezvoltat.
La doar şase zile, el a suferit o intervenţie pe cord deschis, iar apoi încă două, ambele sub vârsta de opt luni.
Recuperarea a fost una destul de dificilă, astfel că micuţul, acum în vârstă de un an şi jumătate, a stat mai mult prin spitale.
Din fericire, copilul se simte acum mai bine şi a început chiar să ia în greutate. El are în continuare nevoie foarte mare de bani, pentru o nouă intervenţie chirurgicală menită să-i salveze viaţa.
Pentru a strânge suma de bani necesară, părinţii lui Camilo au făcut un blog şi o pagină de Facebook în care explică, pe larg, povestea lui.